Am avut o discutie mai devreme cu niste baieti (sac!) despre copii si pericolele care-i pasc pe acestia cand sunt in preajma animalelor si asta m-a dus cu gandul undeva departe, in copilaria mea...Departe rau, nu? Si cum fetita a dormit cateva ore azi, iar eu aveam ceva de tricotat in acest timp, mintea mi-a stat acolo departe timp de cateva ore, in locuri atat de dragi mie si deja si copiiilor mei : la casa bunicilor.
Multi dintre noi avem in minte o imagine trista a vietii la tara, cu ulite prine de noroi, cu case saracacioase si curti mici pline de copii prost imbracati si animale murdare, cu parinti coplesiti de necazuri si imbatraniti prea devreme. Am fost insa binecuvantata sa-mi petrec anii copilariei intr-o gospodarie cu totul altfel, cu case frumoase cu prispa si o curte mare intre ele, plina de muscate si trandafiri, alaturi de bunici plini de viata si pe care Dumnezeu i-a tinut sanatosi si in putere pana acum, spre fericirea altor trei generatii care ii poarta in suflete. Case ingrijite se insirau de-a lungul drumului care despartea padurea de livezile oamenilor, iar gradini pline de flori si pomi fructiferi erau alaturate cat vezi cu ochii, fara garduri si porti incuiate intre ele.
Pe langa casa am avut mereu animale : un porc (mai multi de fapt, cate unul in fiecare an :-)), gaini, cateva oi in vremea copilariei mele, catel si pisica. In raport cu ele m-am purtat mereu ca o fetita de oras: prezenta lor ma ingrozea, recunosc. Puteam sa nu ies din curte toata ziua in cazul in care cocosul evada din curtea lor, doar de teama ca o sa sara pe mine, nu am luat o pisica in brate pana am ajuns la liceu( grasanul Vasile, gri cu ochii verzi a fost primul blanos care mi-a inmuiat inima) de teama gherutelor mici infipte in hainele sau pielea mea, despre caini nu mai vorbesc. Singurele cu care am avut momente de tandrete au fost oile blande care ma lasau sa le mangai pe botic fara sa-mi faca nimic si puii de gaina proaspat iesiti din ou pe care bunica ii aducea in casa, sa se usuce. Si mai cu drag imi aminesc diminetile de iarna cand ne trezeam si gaseam langa soba din bucatarie un culcus improvizat pentru un miel mic, proaspat fatat, cu care aveam voie sa ne jucam cateva ore, pana se zvanta si era dus inapoi la mama lui.
Dar imi aduc aminte de momente cand ne-am interesat cu animalele in mod natural, fara ca asta sa ne puna in pericol pe niciunii dintre noi.Imi amintesc mirosul terciului fiert cu grija, iarna, de bunicul pentru porc. Cartofi, sfecla, dovleac, mere, porumb, tarate, poate si altele de care nu-mi amintesc. Si ma vad cautand cu batul in tuciul mai mare decat mine cartofi fierti in coaja, pe care il decojeam cu degetele fripte si-i mancam cu sare grunjoasa, de care gaseam in beci. Si imi aduc aminte si de verisoara mea mai mica, Andreea, care intr-un moment de neatentie al bunicii a mancat aproape tot galbenusul de ou fiert pe care bunica il amestecase cu malai pentru puii de o zi, sa-i fortifieze cica. ( Bine, vara-mea nu e un exemplu bun pentru nebuniile pe care le-a mancat in copilarie, recunosc. Am si acum in minte imaginea ei in patut, cu peretii patului pictati si fata ei bine machiata cu...stiti voi ce. Deh, pe vremea aia bunica nu avea baby-phone s-o anunte ca s-a trezit copila, si nici micuta nu avea scutece de unica folosinta bine stranse cu arici, astfel ca pantalonasii de bumbac i-au facilitat acesul la...farduri, asta ca sa fiu delicata.) Si imi aduc aminte si irezistibila spuma pe care o face laptele proaspat muls. Dar pe vreme aceea cuvantul pasteurizare nu cred ca era in vocabularul prea multor romani.
A, si odata cand am ajuns in grajd pe cand ma jucam ascunselea am gustat din bulgarele de sare lasat acolo pentru oi. Nu stiu care era scopul, dar parca il vad, mare cat o paine si plin de gaurele facute de limbile oitelor... si nu m-am putut abtine.
Dar am crescut sanatosi si fericiti, nu am avut paraziti, nu am facut alergii, desi ascunzatoarea noastra preferata era podul plin de fan, nu ne era frica sa alergam prin iarba inalta cu teama ca ne vor musca albinele sau capusele, si nici nu lesinam atunci cand se intampla ca un purice sa paraseasca blana pisicilor si sa-si petreaca noaptea la noi in asternut, noapte fierbinte ale carei semne erau vizibile a doua zi pe pielea noastra de copii. Si asta in conditiile in care pisicile nu aveau voie sa intre in dormitor, singurul loc din casa unde aveau voie era sub soba din bucatarie, sa toarca si sa ne imbie la somn in dupa amiezile in care debordam de energie in timp ce bunica se ruga de noi sa ne odihnim.
Acum stiu mai multe decat stiam atunci despre pericol si mai multe decat au aflat intre timp si bunicii, dar de-as putea sa ma intorc in timp le-as face pe toate la fel. Si de aceea l-am lasat pe Danut acolo vara, fara mine, inca de cand avea 2 ani si jumatate si o voi lasa si pe Catinca, atat timp cat bunicii sunt sanatosi si dornici de tipete si rasete de copii prin curtea lor. Il vad cu ochii mintii alergand cate o ora prin gradina, cu tricoul in mana, dupa un fluture albastrui si tragand cu prastia dupa ciori, mai bine decat stand in sufragerie si sutand haotic intr-o minge imaginara in fata unor senzori care detecteaza miscarile si te felicita la sfarsit afisand o poza cu faza meciului. Chiar daca o sa-mi fie teama, il vreau zburand cu sania si luand la limita virajele (sper ca Ionica ciobanu' nu-si face acum garduri mai rezistente decat pe vremea noastra, cand le doboram din prima zi de sanius si ne dadeam apoi linistiti toata iarna), decat sa joace need for speed in fata calculatorului. Si sper sa reziste inca vreo cativa ani si nucul de la marginea padurii, pe ale carui crengi ne leganam, precum Tarzan pe liane, deaspra vaii cu brusturi, chiar daca intre timp am aflat ca nucul nu are lemnul prrea rezistent si la un moment dat se poate rupe. Iar daca peste cativa o sa aud ca a intarziat la masa de dimineata pentru ca a stat tarziu in noapte sa termine volumul 3 din Ciresarii, si nu sa treaca de inca un nivel la wow, atunci o sa fiu fericita.
Am publicat
aici cateva poze cu Danut la tara. Sper sa am ocazia sa o fac si in anii care urmeaza, pentru ca vacantele acolo ii ofera o libertate si niste experiente pe care nu i le-as putea oferi in modern utilatul apartament din Bucuresti.
