luni, 28 decembrie 2009

De sarbatori

Nu am timp si dispozitie sa scriu ceva frumos. Nici despre ziua cand Danut a implinit 5 ani, nici despre primul Craciun al Catincai.

Sa fie de la vremea scarboasa de afara? De la faptul ca Danut a ramas la bunici in ciuda vointei lui si ma simt un pic vinovata? Sau de la cele 39.6 grade ale Catincutei de ieri?Nu cred.

Cred ca de la petele mici si rosii de pe burtica ei si ganglionii umflati, care indica rubeola.

:((

luni, 21 decembrie 2009

Vedere de la munte pentru bucuresteni


Ca a nins stie toata lumea. Si ca e zapada mare cam peste tot. Ce nu stiu bucurestenii sau, chiar daca au aflat nu cred ca isi pot imagima exact, este ca unele zone nu a batut deloc vantul, astfel ca zapada nu a fost nicidecum un dusman al omului. Va amintiti acea zapada de 30 de cm asternuta lin peste case, copacii, masini, sosele pe care o visati in copilarie sau o vedeati pe geam cand va trezeati in vacantele petrecute la munte? Asa am gasit-o noi sambata seara cand am ajuns la Campina. Danut se bucura de ea de cateva zile, dar s-a bucurat si impreuna cu noi, cand l-am scos la o plimbare, pe intuneric.
- Chiar, mama? Acum?
Ne-am intors si noi in timp, si ne-am bucurat.



Si ne-am bucurat si a doua zi dimineata, cand am mai gasit un strat proaspat, de peste 10 cm, asternut peste tot, inclusiv peste masina. Si inca unul de peste 40cm pe langa masina, aruncata de masina de deszapezire. Razvan a plecat sa caute cauciucuri de iarna, iar Danut cu mami au deszapezit masina inzapezita de deszapezitori.
N-a avut cine sa faca poze si cu oamenii muncii. Dar ne-a placut oricum si ne-am facut treaba constiinciosi, mai mult de o ora. Mai bine asa decat ca anul trecut cand nu era pic de zapada, iar mama il plimba pe Danut cu caruciorul de bebelusi pentru ca era operat la picior.

Sa fie zapada din belsug si sanatate la fel, la toata lumea!

joi, 17 decembrie 2009

Atentie, aterizeaza Catinca!-partea a doua

O durere de cap cumplita m-a oprit ieri din povestit. Dar continuam.

Era deci ora 23:20, apa rupta, doctor pe drum, sot pregatindu-se sa iasa din dus si sa vina spre spital, eu linistita in pat cu fata la perete. Deodata incepe Contractia, da cu "C" mare, pentru ca fost una memorabila. A tinut aproape 15 minute, timp in care durerea suportabila de la inceput a inceput sa creasca si se apropie serios de limita suportabilului, fortand usor acesta limita de cateva ori. E normal, imi ziceam in gand, dar nu mi se parea deloc normal sa nu mai fie si pauze, drept pentru care am intrat usor in panica.
Cele trei doamne roiau in jurul meu si pregateau sala, semn ca ceva se va petrece in timp scurt, desi parea greu de crezut. Imi monitorizeaza copilul, stati linistita ca fetitza respira normal, o sa vin sa va fac si un calmant sa nu vi se mai para asa rau, domnu' doctor e pe drum, ia sa va consult eu nitel...hopa! dilatatie 10, adica e gata..ma duc sa-l sun repede pe dl. doctor, l-am sunat doamna, vine in 5 minute, mai rezistati un pic, intoarceti-va cu fata la margine, mai e un pic, du-te tu draga si suna la paznic sa-i spuna sa nu se mai schimbe, sa urce direct, nu vreti un pic de apa, sau mai bine niste oxigen, luati firul asta si tineti-l la nas....
Auzeam toate astea ca prin vis, cand deodata simt ca toata burta mea o ia in jos, de parca bebele se hotarase sa iasa singur, fara ca eu sa am ceva de zis.
In filmele americane cu nasteri ati vazut de multe ori faza cu "Breathe, don't push, DON'T PUSH!!!" . Cum naiba sa nu push? nu asta e ideea? Eram iata in una dintre acele situatii in care se aplica faza asta, si mi-au folosit tare bine exercitiile de respiratie vazute in filme. Am reusit sa trec peste 4-5 astfel de episoade.
Incepeau asa:
-iese...suiram eu, si toate trei sareau pe mine, una cu cana cu apa, una cu tubul de oxigen, alta ma tinea de mana.
-Nu, nu inca!!
Ultima oara s-a incheiat cu un racnet (pacienta linistita era si ea om, nu?):
-LAS-O SA IASA!!!!!!!!! Moment in care intra pe usa doctorul meu, in haine de strada. Isi smulge bluza de pe el, fetele ii trag un halat gaurit si-i leaga un sac de plastic in jurul braului, iar pe mine ma invita pe masa.
Arunca o privire si zice uimit:
-Dar e gata, se vede deja!
Si toata lumea din camera, intr-un glas:
-Pai noi ce zicem, domnu' doctor!!!
Se uita la mine si-mi spune calm, aranjandu-si manusile:
-Cand sunteti gata puteti sa impingeti.
-Serios??? de exemplu acum, pot?
-Poftiti.
Imping odata, iese capul, respir, mai imping o data si gata. Durerea din jurul mijlocului se stinge , fata ca pe topogan aterizeaza in palmele lui.
Pentru o secunda, mi-a inghetat sangele in vine. Ca atunci cand e cutremur, cand simti ca o masina din fata vine amenintator spre tine, sau cand vezi copilul cocotat in varful copacului. I se vedea funduletul si am avut impresia ca avea ceva in plus fata de ceea ce ar fi trebuit sa aiba o fetitza. Era doar cordonul. Ma relaxez si izbucnesc in ras:
-Gata?
-Mai vreti? rade si el vizibil emotionat, cu broboane de sudoare pe frunte. Tot el transpira....
Doctorul se ocupa de cordonul copilului, moasa recolta sange pentru celulele stem. Apare dupe cateva minute o asistenta buimaca de la neonatologie,cu un cosulet mic de plastic in mana, uimita si ea:
-Gata, a nascut deja? Pai abia m-ati sunat. Si pleaca cu fata mea in cosulet, asa cum aduce mamaie puii proaspat iesiti din ou si cu puful umed, sa-i usuce si sa-i incalzeasca un pic in casa.

Doctorul se aseaza tacticos pe scaun, imi face anestezie si incepe sa coasa mica incizie necesara in asemnea cazuri. Dragutza si doctorasul se alatura si ei, si incep sa-i povesteasca cum a fost tura de azi, ceva probleme mici, mai e o singura internata pe sectie, dar nu cred ca naste in noaptea asta, se anunta o noapte linistita, mai aveti timp sa dormiti pana maine dimineata domnu' doctor, ca ne descurcam, mai aruncau din cand in cana un ochi sa vada mana maestrului la lucru. Parca eram in jurul focul in noaptea de Craciun, nu intr-o sala de nasteri.

Adevarul e ca pentru mine era un fel de Craciun, al doilea Craciun din viata mea care pica in alta zi decat cea de 25 Dececembrie, al doilea Craciun in care primeam cadoul pe care mi-l dorisem.

marți, 15 decembrie 2009

Atentie, aterizeaza Catinca!

Avand o nastere naturala la activ si cateva cunostinte care trecuserea prin doua astfel de experiente, eram destul de pregatita pentru momentul in care aveam sa fac cunostinta cu fetitza mea. Chiar daca prima oara n-a fost chiar floare la ureche, a fost totusi ok si eram sigura ca acum o sa fie si mai ok.

Se spune prin popor ca baietii sunt mai lenesi si fetitele ceva mai grabite atunci cand e vorba despre momentul nasterii, in raport cu DPN-ul. La noi n-a fost asa la prima sarcina, Danut fiind hotarat sa vada lumina zilei imediat dupa 37 de saptamani. Nici Catinca n-a vrut sa asculte de gura lumii cand, dupa 39 de saptamani, nu dadea nici un semn ca se grabeste. Implinisem 39 de saptamani in Saptamana Luminata, cea care urmeaza Pastelui, si erau la noi soacra si Danut cu care am avut destula activitate in timpul saptamanii. Vineri am plecat la o plimbarica, si ne-am trezit ca am inconjurat parcul Moghiros si am ajuns acasa dupa vreo 3 ore, epuizati amandoi. Dupa 2 ore de somn, m-am simtit destul de vioaie sa pot merge chiar la o intalnire cu prietenii pentru a-l serba pe Sorin, acelasi care a apare si in povestea nasterii lui Danut :), dar numai cu conditia ca bagajul de maternitate sa merga cu noi la party. Sambata am stat cuminte, cumintica in pat pentru ca Razvan plecase la Breaza s-o duca pe mama lui si pe Danut, iar doctorul meu ma anuntase ca e nas in ziua aia si n-o sa poata ajunge. Asa ca nu era vreme de vitejii.
Duminica dimineata, la micul dejun, pe care il luam cu gratie la ora obisnuita, adica dupa 11:30, am facut inca un drum la toaleta, probabil al treilea in acea dimineata, desi nu ma trezisem decat de o ora. Surpriza a fost ca constat ca am inceput sa pierd dopul gelatinos. Cei care stiu cate ceva despre asta stiu semnificatia momentului, pentru ceilalti n-o sa dau dettalii, le vor afla ei cand e cazul. Ideea ca e in una pana la 3 zile urmeaza nasterea. Fiind a doua ora in cazul meu, as fi inclinat mai degraba spre una. Ma intorc in bucatarie, Razvan inca savura micul dejun si mi-am dat seama ca nu era momentul potrivit sa-l anunt. Am facut-o insa cateva minute mai tarziu, l-am linistit ca totul e sub control si am plecat sa-mi verific geanta.
Dupa alte cateva minute de gandire am realizat ca, daca nasc in noaptea respectiva, a doua zi n-o sa poata ajunge nimeni la mine sa aduca mancare, mai ales ca nu gatisem nimic. Si atunci m-am indreptat frumos spre bucatarie, am tras o ciorba si o tava de friptura cu cartofi , mi-am pregatit si o salata de sfecla rosie care sa fie livrate frumusel a doua zi la spital. Din bunatatile gatite n-a mancat nimeni in ziua aia, eu pentru ca nu vroiam sa ma duc cu burta plina la spital, Razvan pentru ca nu prea ii ardea de mancare.
Pe la 3 dupa amiaza nu erau semne de ingrijoarare si-i propun sotului, sa tragem si noi un pui de somn. Usor de zis, greu de facut, ochii nu se lipeau in ciuda calmului afisat de amandoi. Asa ca le 5 decidem sa renuntam, eu urmand sa fac o baie ca sa fiu pregatita. Manichiura, pedichiura, epilat, spalat pe cap si aranjat, parca plecam la nunta. In tot acest rastimp, aveam vaga impresie ca burtica se intarea din cand in cand, dar nu ma durea nimic. Ma intind pe canapea la televizor, si simt niste ''fiori'' la 18:18...18:28...18:38.
-Cred ca incepe, hai sa mergem pana in garda pe la 7 ca e duminica seara si nu e trafic, sa vedem ce zic oamenii aia. Daca e ceva raman, daca nu, pana la 8 ne intoarcem si gasim si loc de parcare.

In garda la Bucur, o doctorita tanara si draguta ma consulta si ma sfatuieste sa ma internez:
-Col deschis, dilatatie 2-3, sarcina la termen si secundipara (a doua nastere). As zice sa ramaneti, aveti contractii?
-Am avut ceva, dar nu mai simt nimic de mai mult de o ora. Dar raman. Era ora 20. Razvan pleca acasa.

Sus pe sectia de nasteri, o iau de la capat. Schimbat, consultatie, fisa de internare.
-De ce va internati?
-Pai cred ca nasc...
-Eheee!!!Asa ziceti toate! Credeti ca se naste atat de usor? a zis tanti asistenta vazand ca sunt calma, nu ma vaicaresc si nu tip pe acolo.
-Va doare ceva?
-Nu.
- Pai vedeti??? Cum sa nasteti???
Pe la 20:30 eram instalata intr-o sala de nasteri, pe patul de travaliu. Dupa 10 minute de monitorizare, aparatul zicea ca am o singura contractie in 10 minute, inimioara batea corect.
- Puteti sa va culcati.
In gandul meu: poate dumneavoastra puteti sa va culcati, ca eu nu prea pot.

Contractiile incep sa se indeseasca: la 5-6 minute erau pe la 9. Apoi la 4-5 minute....3-4 minute. Doamnele treceau pe la mine din cand in cand, ma intrebau daca sunt bine. Eram bine, ca nu ma durea nimic, simteam doar stransoarea in jurul mijlocului. Pe la 10 jumatate asistenta vine si-mi face o injectie:
- E Scobutil cu Nospa. Daca e alarma falsa se vor potoli contractiile si o sa dormiti linistita pana maine dimineata cand vine domnul doctor. Daca travaliul e adevarat o sa va ajute sa nasteti, ca inmoaie colul.
Pleaca ea, ma culcusesc iar in pat cu telefonul in mana. In jumatate de ora ajunsesera sa se repete intre 1-2 minute, fiind din ce in ce mai lungi, dar in continuare nu pot sa spun ca ma durea ceva. Spun asta asistentei care a venit sa intrebe daca m-am potolit, si primesc niste priviri uimite drept raspuns.
- Sa va urcati pe masa, o sa vina domnul doctor sa va consulte.
- A venit domnul doctor al meu???
- Nu, doctorul de garda.
Ca o paranteza, fiind diminica seara, personalul maternitatii era compus din: o infirmiera tanara, o asistenta cam la 50 de ani, o moasa cam la 35, doctorita tinerica de la camera de garda si doctorul de pe sectie. Apare doctorul de pe sectie, un pusti legat cu un batic la cap si din aceeasi generatie cu domnisoara de mai devreme. Dar si la fel de dragut. Ma consulta:
- Dilatie 5, membrane intacte bombate (deci stau sa crape...). Si pleaca sa-l sune pe Dl. Poenaru. Peste 5 minute apare moasa.
- Sa va urcati pe masa ca vine domnul doctor de garda.
- A fost deja!
- Stiu, dar am vorbit cu dl. Poenaru si a zis sa va rupem apa, ca nasteti pana la 12, o sa vina si dumnealui pana atunci.
Ma uit la ceas :23:15. Nasc pana la 12??? Ati vrea voi, sa va culcati dupa aia.

Ma urc pe masa, sa-mi rupa apa. Eu muream de frica sa nu ma doara, el la fel:
-Am niste emotii...zice el.
-Daca dumneavoastra aveti emotii, eu sigur sunt disperata. De ce aveti, ce se poate intampla?
-Pai de obicei ma stropesc din cap pana in picioare.
-M-am linistit, credeam ca n-ati mai facut asta niciodata.
Rade. Reuseste sa faca operatiunea si totul e ok. Adica pe mine nu m-a durut nimic si el nu s-a stropit.
-Mergeti in pat acum, o sa apara domnul doctor. Succes!

La 23:20 il sun pe Razvan.
-Vezi ca eu nasc pana la 12. Hi, hi, hi!
-Eu sunt in dus! zice disperat.
-Nu-i problema, pot sa nasc si daca nu ajungi. Oricum nu se poate intampla asa repede, nu ma doare nimic, iar data trecuta au trecut 5 ore de la ruperea apei pana la nastere. Asa ca, ia camera si vino usurel.

vineri, 11 decembrie 2009

ta-ta...ta-ta!

E bine cand un parinte poate sa mai lipseasca de acasa cate 2 zile...parintele care poate, ma intelegeti. Atunci cand se intoarce poate avea surprize. Una ar fi ca pitica sa-i sopteasca printre dinti (sau printre gingii) : ta-ta, ta-ta!

Norocul meu e ca eu nu trebuie sa ma duc nicaieri pe frigul asta ca sa am surprize. E suficient sa intind bratele si sa zambesc, ca a si venit un "ma-ma!" dulce...si asta deja de vreo 2 saptamani.

1:0 pentru mine :)

marți, 8 decembrie 2009

BB2, o decizie comuna :)

Era si timpul pentru povestea Catincai, nu?

Daca aparitia lui Danut in viata noastra a fost o poveste cu cantec (de chitara, daca mai tineti minte), cel de-al doilea copil a venit prin vointa (si straduinta) noastra comuna. Ca vom avea cel putin doi copii stiam inca de la inceput. Eu am fost singura la parinti si nu imi doream ca si Danut sa cresca asa (adica singur, nu rasfatat, egoist si increzut). Razvan are doua surori si isi inchipuia mereu ca va avea si el mai mult de un copil. Mai era de decis momentul, si am convenit ca BB2 sa se nasca undeva dupa ce implineste Danut 3 ani, daca se putea si in aprilie sa fie berbec ca tati.

Dar vorba Domnului Gheorghita de la ASE, una e vointa , alta e putinta! Calculele noastre au fost in zadar, liniuta roz insistind sa ramana solitara pentru mai mult de un an. Poate asa a fost sa fie, undeva era scris, nu? Daca ar fi venit atunci cand am planuit noi am fi pierdut multe. Pentru inceput, o experienta profesionala plina de invataminte (o numesc asa pentru ca inca nu stiu daca s-o descriu in roz sau in albastru). Si indemnizatia de cresterea a copilului de 85%, in loc de 600ron. Revelionul la Praga de anul trecut.

In august 2008, dupa un an de munca cu doar 2-3 zile libere, am intrat intr-un concediu prelungit si am fugit la mare.Nu cred ca ma pot relaxa undeva mai bine decat la Vama Veche, pe terasa la doamna Stefan (vorbesc despre lucrurile care-mi sunt la indemana, ca altfel sunt convinsa ca si pe o plaja in Caraibe as reusi). Mai ales ca de cativa ani o luam pe mama cu noi si ea se ocupa si de Danut, dar si de mine. Razvan, ca de obicei, urma sa ni se alature mai tarziu, el nu poate si cred ca nici nu ar suporta sa stea cu noi cate 2 saptamani la mare.
Drumul pana la mare a fost un vis. Eu la volan, incepatoare, prima oara cu masina familiei, bara la bara,7 ore si jumatate Bucuresti-Vama Veche. Oboseala m-a terminat. Am dormit 3 zile cat am putut de mult. Si am mancat si mai mult. Somn, suberek, somn, suberek. A patra zi mi-am facut un test de sarcina, oboseala asta cronica deja era suspecta.

Primul caruia i-am dat vestea a fost Danut. L-am sunat si pe Razvan, pentru ca de data asta nu mai era riscat ca data trecuta. Sau macar riscurile erau mai mici, ne mutasem intre timp de la etajul 9 la etajul 3. Chiar daca urma sa vina peste 2 zile, am vrut sa-i spun in ziua in care am aflat, pentru ca era ziua mamei lui si stiam ca asta era cel mai frumos cadou( si eu m-am bucurat pentru ca oricum nu stiam ce sa-i cumpar).

Iarasi tineam in mana testul pozitiv, departe de casa si de sot, dar macar de data asta am putut imparti bucuria cu el prin telefon. Era clar o bucurie imensa, doar ne doream asta de ceva vreme, si nici macar faptul ca tocmai ramasesem fara serviciu de cateva zile nu mi-a umbrit-o.

Cum a fost sarcina a doua? Cu muuult mai multe greturi ca prima, as fi putut sa vomit instant doar daca ma gandeam la ceva, fara sa vad sau sa miros ceva. O plimbare pana in Ghencea, intr-o dimineata de septembrie, dupa ploaie, e cea mai groaznica amintire din punctul asta de vedere. Stiti cum miroase un caine plouat? sau un rahat de caine? Aveam impresia ca sunt inconjurata de caini uzi si excrementele lor. Bleahhh!
Nu am mancat mai nimic multa vreme, iar de carne nu m-am atins 5 luni. Daca la Danut mancam 3-4 banane pe zi, acum as fi putut sa mananc 10 portocale pe zi.
In decembrie am aflat ca vom avea o fetita. A fost o usurare mai ales pentru Razvan, pentru ca eu nu m-as fi oprit pana nu faceam si o fetita. Putea sa fie si din a 4 incercare, trebuia sa am si o fetita.

Ca element comun al celor doua sarcini a fost energia pe care am avut-o dupa 5 luni. De Revelion, insarcinata in 23 de saptamani am facut un tur de forta, si am vizitat impreuna cu cativa prieteni Bratislava, Viena, Praga si Budapesta. Nici ei nu m-au crutat, nici eu nu m-am lasat, si am reusit sa tin pasul cu ei. Cand am intrat in luna a saptea, o incercare grea pentru familia noastra m-a tinut din nou pe pozitie pentru cateva zile. Ma simteam ok din punct de vedere fizic sau trebuia sa ma simt pentru ca ceilalti sa nu stea cu grija mea.
Si spre final aveam destul de multa energie, dar aveam si alte probleme. Cu somnul era cumplit, dormeam la cele mai neasteptate ore, iar noaptea citeam si ma uitam la tv pana la 3-4 dimineata. Burtica era, nu saltareata, ci nebunatica de-a dreptul, fata mea urma sa iasa gimnasta. Radeam , glumeam, dar vorba aceea, era gata-gata sa pareasca incinta, si nu pe acolo pe unde trebuia. Undeva in stanga, la cativa cm mai jos de ultima coasta aveam impresia ca s-a subtiat peretele si o sa iasa pe acolo. Chiam am visat de cateva ori ca iesea pe acolo o manuta. Brrrr....
Din fericire insa, nu a iesit pe acolo, ci pe acolo pe unde e prevazut de regula in instructiunile cu care se livreaza bebelusii.

Povestea nasterii e una frumoasa si simpla. Ati auzit bancul ala cu "prinde-l Ducadam!"?. Poate-l gasiti pana data viitoare.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Cel mai fericit de pe globul pamantesc

Danut a fost. In seara asta. A venit Mosu'. Dulciurile au fost apreciate si a fost super incantat de puzzle-ul cu Fulger. Dar a fost cel mai fericit de pe globul pamantesc cand a primit ceasul lui Ben10 (sau BenTen ???). Daca-l primea si pe Roary cu telecomanda era cel mai fericit de pe toate planetele, dar n-a fost sa fie. Poate alta data, la alt mos. Acum sa ridice mana cine a auzit de baietii astia. Stiam eu, habar nu aveti! Sa va mai intreb de Omazaur, Flacara Vie sau restul? N-ai cu cine frate!

A vrut sa doarma cu ceasul la mana. Mie mi se parea mai corect sa se numeasca bratara lui Ben10 , ca sta la mana dar n-are nici o treaba cu timpul. E o magaoaie care se pune la mana si proiecteaza niste imagini pe perete , asa cum faceam noi cu diapozitivele cand eram mici. Dar pentru el e ceva extraordinar.

Pana la urma l-a scos, sa nu-l strice in somn. Dar l-a pupat de cateva ori inainte.

Cred ca in noaptea asta salveaza planeta.

Later edit:





vineri, 27 noiembrie 2009

Laifs gud

Danut se da peste cap in pat. Se aude de 5 minute:

-El-gi, laifs gud...

-El-gi, laifs gud...

-El-gi, laifs gud...

-Danut, tu ce crezi ca inseamna asta?
-Habaaaar nu am! Da' tu ai monitor el-gi. E bun, nu?

miercuri, 25 noiembrie 2009

Rata cu portocale

Asta a fost meniul zilei. A gatit Danut. A pus rata in tava, portocale si legume in jurul ei si a bagat tava la cuptor (eu am dat foc). Am mancat fiecare cate un copan, delicios! Lui tati i-am oprit pieptul, ca e mai atzos....

Doar ca in loc de cuptor a fost patul din sufragerie si in loc de tava a fost o paturica. Pe post de legume si portocale am folosit jucariile de bebe. In rest, totul a fost pe bune.

Si n-am avut rata azi. Era Catinca.

Totusi, mancam

Toata lumea era bolnava de ingrijorare ca fata mica nu mananca decat san la 7 luni. Sfaturi care mai de care mai istete, sugestii nu tocmai potrivite, priviri dezaprobatoare, capete clatinandu-se...deja ma enerveaza. Aceasta atitudine, nu faptul ca nu manaca. "Ar fi trebuit sa manance pana acum de toate..." N-o face, si ce?
Maine face 7 luni si are 8 kg. E rosie in obraji, foarte bine facuta si puternica (se ridica singura in fundulet, incearca sa plece in 4 labute) si nu s-a imbolnavit pana acum. Tusea adusa de Danut de la gradi ne-a rapus pe noi ceilalti, dar ea a tusit 2 zile si gata. Nici muci n-a avut pana acum, din aia care curg.
Iar celor care cred ca laptele meu nu mai e bun acum, le spun ca gresesc. Cine ma cunoaste mai bine stie ca nici macar nu o sa incerc sa-i conving. Eu sunt convinsa de asta, si asta mi-e suficient. Deci laptele va fi in continuare mancarea ei, atat timp cat asta doreste. Si asta nu pana o sa inceapa sa manance, si nici pana la un an cand poate bea lapte de vaca, si nici pana cand "n-o sa mai am lapte" si o sa treaca pe lapte praf. Ci pana atunci cand nu o sa mai vrea ea sa suga, adica la 1 an, la 2 ani, la 3 ani, sau pana in clasa a patra.

Si n-o sa fac nici un compromis ca s-o fac sa manance.
N-o s-o pacalesc cu branza ascunsa printre fructe, doar ca sa inghita branza, daca STIU ca fructele astea amestecate ii fac mai mult rau decat bine. Mai bine nu.
N-o sa-i pun sare in supa, doar ca s-o accepte, cand stiu ca sarea nu are ce sa caute in mancarea ei pana la un an.
N-o sa-i pun biscuiti in mar, doar ca sa manace marul. Si nici cereale de bebelusi. Mai bine lipsa.
N-o sa-i cumpar borcanase din comert ca sa o fac sa manance carne si peste.
Etc...

La 6 saptamani de cand am inceput sa-i propun si altceva decat lapte stam cam asa:
- fructe, aproape deloc. Nici pasate, nici suc, nici simple, nici combinate. O felie de mar de ros sau un clin de mandarina in mana. Cateodata suc din pahar, 20-30ml (doar de 2-3 ori in 6 saptamani).
- legume, cam la fel. De 2 zile mananca supa crema de morcovi cu pastarnac. N-am nici o garantie ca o va mai manca si azi. In rest roade cate o bucata de morcov, si ii place brocoli la aburi. Cartoful nu vrea sa-l vada.
- carne, branza si ou abia am incercat sa-i dau. O bucata mare de carne de vita a incercat, si i-a placut s-o morfoleasca, pasata i-am dat o singura data o lingurita de carne in supa de morcov. Galbenus de ou - a mancat intr-o zi cateva firimituri direct de la mine din mana. Era intr-o zi in care n-a vrut sa vada morcovul sau cartoful, asa ca l-a primit gol. Branza i-am pus o data in iaurt si n-a mai mancat nici iaurtul.
- cereale, nu inca. Nu cereale de bebelusi, si nici nu am de gand, nu paine ( as vrea sa-i fac eu pana fara porcarii si sa-i pot da sa rontaie, am vazut-o incantata de un colt de paine neagra), nu biscuiti din comert. Asta sigur nu.
-iaurt simplu, da. De o luna mananca iaurt in fiecare zi. O zi mai mult, una mai putin, dar il mananca cu placere.

Si iata cum se lupta cu brocoli:

luni, 23 noiembrie 2009

Danut, astazi...


De cand misuna Catinca prin sufragerie, mai exact pe canapeaua din sufragerie, aceasta e inconjurata de perne, in jur de 8-10 perne de canapea si perne decorative. Danut le culege pe toate, face o gramada oarecum organizata pe covor, isi ia cateva jucarii de plus, se urca pe morman si... pleaca cu barca.
- Tineti-va bine , prieteni! O sa reusim!!! Nu va dati batuti!!!
La un moment dat se face liniste. Curioasa, ma uit din bucatarie si-l vad mesterind ceva pe sub perne. Piesa din imagine, avand cam 8 cm diametrul "palariei"si provenind de la caruselul Catincai, era in mana lui Danut:
- Ce faci cu ea, Danut?
- Vroiam sa-mi fac barca cu motor.

Catinca in carucior la bucatarie in timp ce eu faceam de mancare. Danut impinge caruciorul pana ce ea ajunge aproape de mobila de bucatarie. Ea, cu o mana pe manerul unei usi si cu cealalata pe marginea usii deschise. El, deschidea si apropia usa. Va imaginati , nu?
- Danut, daca ii prinzi mana in usa???
- La asta nu stiu ce sa-ti raspund.

Imi vreau somnul inapoi.....

De vreo 2 luni ma trezesc la 7 jum dimineata si ma culc dupa 23:30. De cateva saptamani ma trezesc noaptea sa alaptez, in noptile bune de 2 ori, in cele mai putin bune de 6 ori. Aam 2 joburi full time: sunt bona pentru 2 copii si fac menaj complet la o familie de 4 persoane care locuieste intr-un apartament cu 3 camere in Bucuresti. Intre aceste joburi pe care le fac cu maxima responsabilitate, incerc sa-mi folosesc fiecare secunda de timp liber intr-un singur scop: sa iubesc! Sa iubesc fiecare zambet pe care mi-l arunca copiii mei, fiecare vanataie cu care vine Danut de la gradinita, fiecare noua floare care infloreste la orhideea primita de la mama mea, fiecare raza de soare care se strecoara in sufragerie, fiecare catel ce-mi miroase sacosele cand vin de la piata, fiecare melodie fumoasa care imi ajunge la urechi. Si pe sotul meu, cu care abia am timp sa mai vorbesc.
Si atunci, eu cand sa mai dorm?
Copiii mei s-au trezit la 7 jum azi. L-am pregatit pe Danut de gradinita, iar la 8 si un pic cand baietii au plecat m-am intors la Catinca. I-am dat sa pape, ne-am dragalit un pic si a inceput sa dea semne de somn pe la 9. Eu eram fleasca deja, nu mai puteam sa deschid ochii. Am decis: ma culc, cu sau fara tine! Am facut o bariera din corpul meu , astfel incat sa nu fuga din pat, si am inchis ochii in timp ce ea se juca pe langa mine. Pana la 1o:15 am stat, nu stiu daca am reusit sa adorm. Cert e ca am cu mult mai putine fire de par in cap, si sunt foarte rosie pe o jumatate de fata. Cu ce s-a jucat Catinca in timpul asta? Cu mine, sau cu capul meu adormit, de-mi suna apa in cap si acum.
M-am ridicat si m-am dus sa ma descarc pe niste vase la bucatarie. Verificam periodic daca fata mai e in pat. Si la ultima verificare, ce-am gasit? Poftim: Asta trebuia sa fie somnul meu....dar n-am avut parte nici azi....

duminică, 22 noiembrie 2009

Creste fata mea....

Catinca face "Bravo!" de cateva zile, iar azi a reusit sa faca si zgomot. Danut a incercat s-o invete de la inceput sa plescaie, "dar are mainile prea moi". O sa pun un filmulet.
Azi a reusit sa se ridice singura in fundulet.De pe burtica s-a ridicat in genunchi si apoi in fundulet. A fost frumos, dar n-am filmat. Am poze:

De pe burtica....















...se impinge in manute si...














...se ridica in fundulet.













Cred ca in cateva zile pleaca de-a busilea. Stau cu ochii pe ea.

joi, 19 noiembrie 2009

24 decembrie 2004 - Nasterea Domnului...Danut

22 decembrie 2004. Nu, n-am gresit, s-a nascut pe 24 dar de fapt a inceput pe 22. Adica n-a tinut chiar 2 zile, dar a fost ceva si pe 22.In fine...s-o luam de la capat.

22 decembrie 2004. Razvan avea o deplasare la Varsovia, intre 20 si 23 decembrie. DPN-ul (data probabila a nasterii adica) era pe 10 ianuarie, deci putea sa plece linistit, nu? Dar, pentru siguranta, Sorin si Andreia se muta la mine ca doar locuisem impreuna 3 ani, ce mai erau 3 zile in plus? Dupa rugaminti insistente repetate in primele 2 seri ("Mihaela, orice-ar fi, sa nu nasti in noaptea asta, ca am o intalnire importanta maine"), miercuri dimineata incep sa pierd lichid. De vis, nu? Il lasam totusi pe Sorin la intalnire si imi continui drumul catre Municipal cu Andreia (multumesc inca o data).

Doctorita mea era de garda, ii spun asistentei de la camera de garda ce s-a intamplat, vorbeste cu doctoritza si-mi spune sa urc la ea:
-Colul e deschis, dar apa nu s-a rupt, deci nu cred ca nasti. Dar daca tot esti aici o sa vedem cum sta treaba. Si, la aparate cu mine. Dupa x ore in care ea nu a mai trecut pe la mine, apare cu verdictul:
-Contractii slabe, situatie incerta, vrei sa ramai sau pleci acasa?
-NU PLEC! (ce naiba sa fac singura acasa, ca eram sigura ca Sorin nu se mai intoarce).
A doua zi am avut contractii slabe toata ziua intre 4 si 6 minute. Spre seara, la vizita, aceeasi incertitudine si aceeasi intrebare.Evident, acelasi raspuns. Intre timp ajunge si mama la Bucuresti, ca asa fusese programat, sa facem Craciunul in familie.
Se face vineri, 24, doctorita era libera pentru ca urma sa fie de garda a doua zi. Apare totusi pe la pranz, la o urgenta, incepe sa-mi scrie foaia de externare ("Sa faci si tu Craciunul acasa, ca oamenii..."), dar ma trimite totusi la o ecografie. Pentru ca nu inteleg deloc scrisul medicilor, dar nu stiu nici boaba de medicina, nu o sa stiu niciodata ce a scris tipa de la eco pe fisa mea, cert e ca in momentul in care a citit doctorita rezultatele a rupt foaia de externare si m-a trimis inapoi in salon (fericiti cei saraci cu duhul, ca altfel intram in panica). Era 12:30 pm, si femeia a plecat acasa sa faca sarmale.
La 13:15 am vrut sa ma dau jos din pat si...pac! o plesnitura usoara si patul se umple de ceva caldut: s-a rupt apa! Cate sarmale o fi apucat sa faca? ca de data asta era sigur ca nasc.
Il sun pe Razvan la serviciu, se arunca intr-un taxi si pleaca spre casa si apoi spre mine. O sun pe mama. Era cu instalatorul, tragea apa la bucatarie (ultima reduta, renovarea vastului apartament se termina in sfarsit, copilu' putea sa vina!!!).
Razvan a stat cu mine in salon pana la ora 4 jum, cand am fost mutata in sala de nasteri si, acolo, in mod surprinzator, a mai fost lasat sa stea inca o ora. Mi-a povestit cum a fost la Varsovia,ce magneti de frigider mi-a adus, cat de frumos arata bucataria cu apa la chiuveta.Din cand in cand facea pauze sa respire, ca-l strangeam prea tare de mana.Pe la 5 jum scapa din mana mea, pentru ca apare dna doctor si-l da afara.
Desi imi promisese epidurala, momentul era ratat pentru ca aveam deja dilatatie 8. Imi face un Mialgin sa ma mai lase durerea. Ma urc pe masa de nasteri si...ma lasa durerea un pic, dar ma lasa contractiile de tot. Astfel ca, dupa vreo jumatate de ora pe masa, Danut a fost mai degraba extras decat expulzat.La ora 18:45.
Pentru mine a fost greu, dar nu de speriat (ca dovada ca nu m-am oprit la unul), pentru el a fost greu si s-a lasat cu Apgar 7. Dar a recuperat pana la 9, in urmatoarele 5 minute. Si a recuperat inca un punct in urmatorii 5 ani (nu cred ca are cineva curajul sa-mi spuna ca nu e un baiat de nota 10 acum).
Cand dna doctor si-a terminat treaba am fost dusa inapoi in salonul cu 6 paturi unde erau in derulare alte 5 travalii sau lauzii. Politica spitalului Municipal era cam asa: stai inca o zi in aceasta camera, timp in care ti se aduce copilul la alaptat din 3 in 3 ore, iar a doua zi treci in salon mama si copilul cu 6 paturi+6 patutzuri. Daca ai noroc, la rezerva 2+2. Eu am avut de 2 ori noroc: in prima seara cineva a decis ca eu sa fiu mutata impreuna cu bebe la 6+6, pentru ca la lauze era mult mai liber (toata lumea trasese sfori sa fie externata ca doar era Ajunul), iar a doua zi am fost mutata la 2+2.

Iata-ma deci, pe la ora 23 trecute bine de fix, instalata intr-un pat curat si frumos, imi asezam proviziile pe noptiera, papuceii langa pat si....a venit. Miiiiic, mic, cu un cucuietz in cap (urmare a nasterii mai greoaie), aproape fara nasuc, dar cu o gura mare, mare. A, si gropita in barbita.
L-am luat la mine in pat si l-am pus la san. Stia ce are de facut mai bine decat mine.
Asa ne-a prins Craciunul. Prima zi am petrecut-o in doi, studiindu-ne. A doua zi de Craciun am plecat acasa si am inceput sa-i studiem si pe ceilalti. Dar despre cum si-a descoperit Danut familia si lumea inconjuratoare, vom vorbi in episodul urmator.

miercuri, 18 noiembrie 2009

Diversificare in stil mare, dar MARE de tot

Mananc fructe...doar la bucata mare. Mere, pere, banane,piersici (cand mai gaseam). Piure si suc din ele....nici gand! Bleah!











Mananc si cereale.Direct din felia de paine integrala. Cerealele de bebelusi nu pot fi mancate direct cu mana, iar linguritele nu le suport. Jos cerealele pentru bebelusi, traiasca brutariile!!!











Tu daca esti mai mica crezi ca scapi?












Pe bune ca e gustoasa, vreti sa incercati?

marți, 17 noiembrie 2009

Asa a aparut prima minune

Casatoriti de cateva luni, dar cu o poveste (de iubire) lunga in spate, mutati de curand in prima noastra casa (de fapt un apartament cu 2 camere, confort 2), posesori ai unei pisicute nebunatice si plecati pe rand in delegatii. Asa eram noi doi in mai 2004.
Dupa doua zile in care imi picasera greu niste ciuperci (hi, hi, hi) si in care, in mod absolut misterios, nu reuseam sa-mi beau cafeaua la serviciu, am decis sa cumpar un test de sarcina. Pe 13 mai, joi dimineata, intr-o camera modificata de camin studentesc transformat acum in hotel la marginea Timisoarei, m-am trezit tinand in mana o bentita cu 2 dungulize roz. Ce simteam? In primul rand o imensa bucurie, sangele mi se urcase la cap si tremuram deja, apoi o usoara ingijorare pentru ca acasa nu era totul pregatit pentru un bebelus, si din nou o si mai mare bucurie. Era clar, eram in extaz. Eram disperata dupa copii de cand eram si eu copil si mi-am dorit un frate pana tarziu.Am incetat s-o mai bat pe mama la cap doar cand am fost destul de mare incat sa pot sa mi-l fac singura. Iar acum urma sa-l am.
Era o veste mult prea imporatanta pentru a fi data prin telefon, asa ca am pastrat secretul cu greu pana am ajuns acasa vineri seara. Cand eram in tren am vorbit cu Razvan si mi-a spus ca o sa ma astepte la gara.
-Sa-mi aduci flori....
-De ce? ma intreaba vocea zambitoare.
-Pentru ca merit.
Vestea i-am dat-o acasa, dupa ce ne-am facut comozi si ne-am relaxat. Reactia a fost 100% cea asteptata:
- Nu pot sa cred...apoi isi ia chitara si canta vreo ora fara sa scoata o vorba.Pana a doua zi la pranz, nici o vorba. Ba da, dupa ce ne-am bagat in pat, soptesc:
-N-am spus inca la nimeni, spunem cand vrei tu...
-Nici n-o sa spunem.
Dezamagita? absolut deloc! Era al meu, il iubeam si-l cunosteam prea bine, dupa acest soc isi va reveni si va fi la fel de fericit ca si mine.Bine....a durat ceva mai mult pana sa ajunga la fel de fericit ca si mine.
Sambata seara, pe la orele 22, dupa cateva beri la Azzuro in compania unor prieteni apropiati care au reusit sa-l incurajaze si sa-l felicite de suficient de multe ori incat sa-i revina zambetul pe buze, s-a hotarat:
-O sun pe mama!

Si asa a aparut in viata noastra "copilu". O sarcina usoara, cu relativ putine greturi. Nu suportam mirosul de cafea. Si after-shave-ul sau parfumul sefului meu. Daca se apropia de mine cu o ceasca de cafea in mana si parfumat (foarte in regula dupa parerea celorlalti) simteam ca lesin. Scuze, sefu' , dar vorba reclamei, trebuia sa spun asta, pentru ca e una dintre cele mai puternice amintiri de pe atunci.
Si condimentele.Dupa luni de zile in care agonisisem o sacosa intreaga de condimente interesante, le-am dat drumul pe ghena de la etajul 9 fara nici o remuscare, pentru ca se intinsesera in toata casa. Si perna mirosea, eram convinsa de asta pe vremea aia.
Pe 23 august, la ecografia 3D, a incetat sa mai fie "copilu". A inceput sa fie "Danut". Am stiut din prima clipa ca asa o sa-i spunem. Dan era primul nume al lui Razvan, mie imi placea tare mult, si era o varinta ok pentru cand crestea: " Buna, sunt Dan." Suna bine, nu? serios si sexy, sa moara fetele dupa el. Urma sa-i spunem Danut, iar undeva in liceu, facultate sa se recomande Dan. Intre noi fie vorba, deja o face de la 4 ani si jumatate, mai ales atunci cand se afla in compania unor copii mai mari. A crescut...
Dupa luna a cincea am scapat si de senzatia de oboseala, greturile le uitasem deja de la 10-11 saptamani. Aveam chef sa ies in oras seara, sa merg in vizite, vroiam sa dau un chef in apartament...Cand am incetat sa merg la serviciu, undeva dupa 7 luni, ma plimbam cu orele prin cartier si urcam fara probleme si de 2 ori pe zi pana la etajul 9 atunci cand nu mergea liftul. Cu o saptamana inainte sa nasc am fost la Universitate sa vad luminitele de sarbatori si am mers pe jos pana la Piata Romana si inapoi, iar dupa alte 3 zile m-am dus la piata Moghioros si mi-am cumparat brad de Craciun.

Au fost luni frumoase si fericite. Ma simteam rasfatata acasa si la serviciu, privita pe strada si admirata. Mai mandra ca mine nu era nimeni (poate doar Mihaela Radulescu cand era gravida si sclipea de pe copertile tuturor revistelor). Dar s-au terminat repede si ceea ce a urmat a fost...o sa vedeti voi in postarea urmatoare :
"24 decembrie-Nasterea Domnului...Danut".

luni, 16 noiembrie 2009

Tu???

Majoritatea celor care ma cunosc vor pune acesta intrebare cand vor afla ca am blog: tu??? Si nu ma mira asta. Sunt intotdeauna cu mult in urma tuturor cand e vorba de noutati pe net, trenduri, etc. Si cand aflu ceva , imi trece repede pentru ca am lucruri mai bune de facut decat sa stau pe net, nu??? Si totusi.....
De ce m-am hotarat sa fac asta? Imi doresc un jurnal pentru copiii mei. Si daca lui Danut i-am tinut un jurnal scris pe o agenda pana la un an, acum as vrea ceva mai mult. Si nu pentru ca e la moda, ci din cel putin alte 5 motive:

1. Pe blog pot asocia poze si filmulete povestioarelor, ba chiar de multe ori le pot inlocui pe acestea din urma cu o fotografie graitoare, ceea ce bietul meu jurnal nu a putut sa faca vreodata.

2.Blogul il pot accesa de oriunde ( de oriunde am conexiune la internet), in cazul in care as avea nevoie de o informatie din arhiva, fara sa fie nevoie sa-l sterg de praf.

3.Pe blog pot intra toate persoanele interesate (adica mama, soacra-mea, cumnatele din strainatate si vreo prietena care a nascut recent si are ceva de intrebat, iar eu nu-i raspund la telefon).

4.Cand vine prea tarziu de la serviciu, sotul meu se poate pune la curent cu evenimentele zilei fara sa ma trezeasca din somn.

5. Scriu mult mai frumos cu tastatura decat cu pixul, blogul devenind astfel accesibil si baietelului meu de 5 ani, care nu intelege momentan scrisul de mana, dar se descurca binisor la calculator (sa vedeti cand o sa posteze comentarii in care sa contrazica tot ce spun despre el...)

Nu veti gasi pe acest blog articole de specialitate sau traduceri autorizate, sfaturi legate de cresterea copiilor sau imblanzirea soacrelor, ci doar crampeie de viata pe care am dorit sa le pastram vii pentru noi si pentru prietenii apropiati.

Deocamdata avem de preparat gustarea de fructe, asa ca voi incheia aici prima mea postare.

Pana la primele vesti despre puii mei (pe bune), numai bine!