joi, 8 aprilie 2010

Furnici in copac...

...pui cu urechi de lemn si pachetele de primavara. Da, asta am mancat in seara asta de la chinezi. Am inceput sa mananc de la ei acum aproape 6 ani si imi place, ce sa fac. Daca alta data o faceam mai des, acum nu mai comand decat la 2-3 luni, sau mai rar, din cauza ca Danut vrea si el si mananca cu atata pofta incat ori vomita ori face diaree, asa ca nu comandam decat cand el nu e acasa.

Mai nou insa am aflat ca in mancarea chinezeasca unul din ingredinte este monoglutanatul de sodiu, un potentiator de gust. Ce face el? intensifica gustul bun, gustul gustos cum l-au numit asiaticii care l-au descoperit. Adica face ca morcovul si telina din pachetele sa fie mai gustoase decat daca le-ai curata si le-ai pune tu acolo. E rau asta? N-ar fi daca ar fi doar atat, dar se pare ca nu e tot. Se pare ca nu se elimina pur si simplu atunci cand se elimina restul ingredientelor, ci ramane undeva in creieras si ne face sa mai vrem si alta data sa mancam tot aia. E acelasi care atunci cand intri in magazin sa-ti iei un iaurt si o branza de vaci te face sa simti in gura gustul gustos, sarat, usor afumat si condimentat al muschiului tiganesc de-ti iei imediat 200g si zici "branza de veci sa manance aia bolnavi..."

Vorba zice "fericiti cei saraci cu duhul", nu? Adica atat timp cat nu stiai mancai linistit, dar daca ai aflat cum mai poti sa mananci? Pai asa. Adica ratiunea imi spunea sa nu mai comand, dar monoglutanatul de sodiu care s-a acumulat fara sa stiu in creierul meu imi zicea sa comand. Si am cedat. Ce inseamna asta? Ca am mai introdus inca o cantitate mica de monoglutanat in corp, care ajunge in capul meu si astfel ratiunea o sa fie invinsa si mai usor pe viitor, nu-i asa?

Oare pot sa mai scap? Or exista centre de dezintoxicare? Sau macar grupuri de sprijin???
-Salut, sunt Mihaela si sunt dependenta...
-Salut Mihaela!

marți, 6 aprilie 2010

Locuinta mea de vara e la tara.


Si nu doar de vara. Eu am petrecut mult timp acolo cand eram copil, acum e Danut acolo, in locul meu, copil si si fericit. Iata povestea, asa cum ar spune-o el:

La cules de dovleci, la doar 9 luni







Dupa un an ma jucam la apa daca era cald...


















...aveam primii pisoiasi...





























...iar in toamna din nou calaream dovlecii,













adunam nuci,


















si ma plimbam cu tataie prin gradina.













La doi anisori m-am imprietenit cu o curca ...














si o capra.





La doi ani si jumatate adunam flori cu mama...






















...iar in toamna caram singuri dovlecii si ...





....mulgeam caprele cu mamaie.













Dupa ce am implinit 3 ani am avut primul catel...


















primii puisori....,


















i-am adunat eu flori mamei...














si i-am spus eu povesti lui tataie.













La 4 ani am dat iama in zmeura cu tata...














Si am tavalit prima fata in fan...Nu i-a placut.

























Iata-ma si la 5 ani, adica acum de Paste:

video




Am trecut de 6 ani ...am mai prins curaj :-)






Dar ce se intampla? apare in povestea asta un nou personaj...Poate e vremea pentru o noua poveste in imagini, cu Catinca... dar ceva mai incolo :-)