luni, 28 decembrie 2009

De sarbatori

Nu am timp si dispozitie sa scriu ceva frumos. Nici despre ziua cand Danut a implinit 5 ani, nici despre primul Craciun al Catincai.

Sa fie de la vremea scarboasa de afara? De la faptul ca Danut a ramas la bunici in ciuda vointei lui si ma simt un pic vinovata? Sau de la cele 39.6 grade ale Catincutei de ieri?Nu cred.

Cred ca de la petele mici si rosii de pe burtica ei si ganglionii umflati, care indica rubeola.

:((

luni, 21 decembrie 2009

Vedere de la munte pentru bucuresteni


Ca a nins stie toata lumea. Si ca e zapada mare cam peste tot. Ce nu stiu bucurestenii sau, chiar daca au aflat nu cred ca isi pot imagima exact, este ca unele zone nu a batut deloc vantul, astfel ca zapada nu a fost nicidecum un dusman al omului. Va amintiti acea zapada de 30 de cm asternuta lin peste case, copacii, masini, sosele pe care o visati in copilarie sau o vedeati pe geam cand va trezeati in vacantele petrecute la munte? Asa am gasit-o noi sambata seara cand am ajuns la Campina. Danut se bucura de ea de cateva zile, dar s-a bucurat si impreuna cu noi, cand l-am scos la o plimbare, pe intuneric.
- Chiar, mama? Acum?
Ne-am intors si noi in timp, si ne-am bucurat.



Si ne-am bucurat si a doua zi dimineata, cand am mai gasit un strat proaspat, de peste 10 cm, asternut peste tot, inclusiv peste masina. Si inca unul de peste 40cm pe langa masina, aruncata de masina de deszapezire. Razvan a plecat sa caute cauciucuri de iarna, iar Danut cu mami au deszapezit masina inzapezita de deszapezitori.
N-a avut cine sa faca poze si cu oamenii muncii. Dar ne-a placut oricum si ne-am facut treaba constiinciosi, mai mult de o ora. Mai bine asa decat ca anul trecut cand nu era pic de zapada, iar mama il plimba pe Danut cu caruciorul de bebelusi pentru ca era operat la picior.

Sa fie zapada din belsug si sanatate la fel, la toata lumea!

joi, 17 decembrie 2009

Atentie, aterizeaza Catinca!-partea a doua

O durere de cap cumplita m-a oprit ieri din povestit. Dar continuam.

Era deci ora 23:20, apa rupta, doctor pe drum, sot pregatindu-se sa iasa din dus si sa vina spre spital, eu linistita in pat cu fata la perete. Deodata incepe Contractia, da cu "C" mare, pentru ca fost una memorabila. A tinut aproape 15 minute, timp in care durerea suportabila de la inceput a inceput sa creasca si se apropie serios de limita suportabilului, fortand usor acesta limita de cateva ori. E normal, imi ziceam in gand, dar nu mi se parea deloc normal sa nu mai fie si pauze, drept pentru care am intrat usor in panica.
Cele trei doamne roiau in jurul meu si pregateau sala, semn ca ceva se va petrece in timp scurt, desi parea greu de crezut. Imi monitorizeaza copilul, stati linistita ca fetitza respira normal, o sa vin sa va fac si un calmant sa nu vi se mai para asa rau, domnu' doctor e pe drum, ia sa va consult eu nitel...hopa! dilatatie 10, adica e gata..ma duc sa-l sun repede pe dl. doctor, l-am sunat doamna, vine in 5 minute, mai rezistati un pic, intoarceti-va cu fata la margine, mai e un pic, du-te tu draga si suna la paznic sa-i spuna sa nu se mai schimbe, sa urce direct, nu vreti un pic de apa, sau mai bine niste oxigen, luati firul asta si tineti-l la nas....
Auzeam toate astea ca prin vis, cand deodata simt ca toata burta mea o ia in jos, de parca bebele se hotarase sa iasa singur, fara ca eu sa am ceva de zis.
In filmele americane cu nasteri ati vazut de multe ori faza cu "Breathe, don't push, DON'T PUSH!!!" . Cum naiba sa nu push? nu asta e ideea? Eram iata in una dintre acele situatii in care se aplica faza asta, si mi-au folosit tare bine exercitiile de respiratie vazute in filme. Am reusit sa trec peste 4-5 astfel de episoade.
Incepeau asa:
-iese...suiram eu, si toate trei sareau pe mine, una cu cana cu apa, una cu tubul de oxigen, alta ma tinea de mana.
-Nu, nu inca!!
Ultima oara s-a incheiat cu un racnet (pacienta linistita era si ea om, nu?):
-LAS-O SA IASA!!!!!!!!! Moment in care intra pe usa doctorul meu, in haine de strada. Isi smulge bluza de pe el, fetele ii trag un halat gaurit si-i leaga un sac de plastic in jurul braului, iar pe mine ma invita pe masa.
Arunca o privire si zice uimit:
-Dar e gata, se vede deja!
Si toata lumea din camera, intr-un glas:
-Pai noi ce zicem, domnu' doctor!!!
Se uita la mine si-mi spune calm, aranjandu-si manusile:
-Cand sunteti gata puteti sa impingeti.
-Serios??? de exemplu acum, pot?
-Poftiti.
Imping odata, iese capul, respir, mai imping o data si gata. Durerea din jurul mijlocului se stinge , fata ca pe topogan aterizeaza in palmele lui.
Pentru o secunda, mi-a inghetat sangele in vine. Ca atunci cand e cutremur, cand simti ca o masina din fata vine amenintator spre tine, sau cand vezi copilul cocotat in varful copacului. I se vedea funduletul si am avut impresia ca avea ceva in plus fata de ceea ce ar fi trebuit sa aiba o fetitza. Era doar cordonul. Ma relaxez si izbucnesc in ras:
-Gata?
-Mai vreti? rade si el vizibil emotionat, cu broboane de sudoare pe frunte. Tot el transpira....
Doctorul se ocupa de cordonul copilului, moasa recolta sange pentru celulele stem. Apare dupe cateva minute o asistenta buimaca de la neonatologie,cu un cosulet mic de plastic in mana, uimita si ea:
-Gata, a nascut deja? Pai abia m-ati sunat. Si pleaca cu fata mea in cosulet, asa cum aduce mamaie puii proaspat iesiti din ou si cu puful umed, sa-i usuce si sa-i incalzeasca un pic in casa.

Doctorul se aseaza tacticos pe scaun, imi face anestezie si incepe sa coasa mica incizie necesara in asemnea cazuri. Dragutza si doctorasul se alatura si ei, si incep sa-i povesteasca cum a fost tura de azi, ceva probleme mici, mai e o singura internata pe sectie, dar nu cred ca naste in noaptea asta, se anunta o noapte linistita, mai aveti timp sa dormiti pana maine dimineata domnu' doctor, ca ne descurcam, mai aruncau din cand in cana un ochi sa vada mana maestrului la lucru. Parca eram in jurul focul in noaptea de Craciun, nu intr-o sala de nasteri.

Adevarul e ca pentru mine era un fel de Craciun, al doilea Craciun din viata mea care pica in alta zi decat cea de 25 Dececembrie, al doilea Craciun in care primeam cadoul pe care mi-l dorisem.

marți, 15 decembrie 2009

Atentie, aterizeaza Catinca!

Avand o nastere naturala la activ si cateva cunostinte care trecuserea prin doua astfel de experiente, eram destul de pregatita pentru momentul in care aveam sa fac cunostinta cu fetitza mea. Chiar daca prima oara n-a fost chiar floare la ureche, a fost totusi ok si eram sigura ca acum o sa fie si mai ok.

Se spune prin popor ca baietii sunt mai lenesi si fetitele ceva mai grabite atunci cand e vorba despre momentul nasterii, in raport cu DPN-ul. La noi n-a fost asa la prima sarcina, Danut fiind hotarat sa vada lumina zilei imediat dupa 37 de saptamani. Nici Catinca n-a vrut sa asculte de gura lumii cand, dupa 39 de saptamani, nu dadea nici un semn ca se grabeste. Implinisem 39 de saptamani in Saptamana Luminata, cea care urmeaza Pastelui, si erau la noi soacra si Danut cu care am avut destula activitate in timpul saptamanii. Vineri am plecat la o plimbarica, si ne-am trezit ca am inconjurat parcul Moghiros si am ajuns acasa dupa vreo 3 ore, epuizati amandoi. Dupa 2 ore de somn, m-am simtit destul de vioaie sa pot merge chiar la o intalnire cu prietenii pentru a-l serba pe Sorin, acelasi care a apare si in povestea nasterii lui Danut :), dar numai cu conditia ca bagajul de maternitate sa merga cu noi la party. Sambata am stat cuminte, cumintica in pat pentru ca Razvan plecase la Breaza s-o duca pe mama lui si pe Danut, iar doctorul meu ma anuntase ca e nas in ziua aia si n-o sa poata ajunge. Asa ca nu era vreme de vitejii.
Duminica dimineata, la micul dejun, pe care il luam cu gratie la ora obisnuita, adica dupa 11:30, am facut inca un drum la toaleta, probabil al treilea in acea dimineata, desi nu ma trezisem decat de o ora. Surpriza a fost ca constat ca am inceput sa pierd dopul gelatinos. Cei care stiu cate ceva despre asta stiu semnificatia momentului, pentru ceilalti n-o sa dau dettalii, le vor afla ei cand e cazul. Ideea ca e in una pana la 3 zile urmeaza nasterea. Fiind a doua ora in cazul meu, as fi inclinat mai degraba spre una. Ma intorc in bucatarie, Razvan inca savura micul dejun si mi-am dat seama ca nu era momentul potrivit sa-l anunt. Am facut-o insa cateva minute mai tarziu, l-am linistit ca totul e sub control si am plecat sa-mi verific geanta.
Dupa alte cateva minute de gandire am realizat ca, daca nasc in noaptea respectiva, a doua zi n-o sa poata ajunge nimeni la mine sa aduca mancare, mai ales ca nu gatisem nimic. Si atunci m-am indreptat frumos spre bucatarie, am tras o ciorba si o tava de friptura cu cartofi , mi-am pregatit si o salata de sfecla rosie care sa fie livrate frumusel a doua zi la spital. Din bunatatile gatite n-a mancat nimeni in ziua aia, eu pentru ca nu vroiam sa ma duc cu burta plina la spital, Razvan pentru ca nu prea ii ardea de mancare.
Pe la 3 dupa amiaza nu erau semne de ingrijoarare si-i propun sotului, sa tragem si noi un pui de somn. Usor de zis, greu de facut, ochii nu se lipeau in ciuda calmului afisat de amandoi. Asa ca le 5 decidem sa renuntam, eu urmand sa fac o baie ca sa fiu pregatita. Manichiura, pedichiura, epilat, spalat pe cap si aranjat, parca plecam la nunta. In tot acest rastimp, aveam vaga impresie ca burtica se intarea din cand in cand, dar nu ma durea nimic. Ma intind pe canapea la televizor, si simt niste ''fiori'' la 18:18...18:28...18:38.
-Cred ca incepe, hai sa mergem pana in garda pe la 7 ca e duminica seara si nu e trafic, sa vedem ce zic oamenii aia. Daca e ceva raman, daca nu, pana la 8 ne intoarcem si gasim si loc de parcare.

In garda la Bucur, o doctorita tanara si draguta ma consulta si ma sfatuieste sa ma internez:
-Col deschis, dilatatie 2-3, sarcina la termen si secundipara (a doua nastere). As zice sa ramaneti, aveti contractii?
-Am avut ceva, dar nu mai simt nimic de mai mult de o ora. Dar raman. Era ora 20. Razvan pleca acasa.

Sus pe sectia de nasteri, o iau de la capat. Schimbat, consultatie, fisa de internare.
-De ce va internati?
-Pai cred ca nasc...
-Eheee!!!Asa ziceti toate! Credeti ca se naste atat de usor? a zis tanti asistenta vazand ca sunt calma, nu ma vaicaresc si nu tip pe acolo.
-Va doare ceva?
-Nu.
- Pai vedeti??? Cum sa nasteti???
Pe la 20:30 eram instalata intr-o sala de nasteri, pe patul de travaliu. Dupa 10 minute de monitorizare, aparatul zicea ca am o singura contractie in 10 minute, inimioara batea corect.
- Puteti sa va culcati.
In gandul meu: poate dumneavoastra puteti sa va culcati, ca eu nu prea pot.

Contractiile incep sa se indeseasca: la 5-6 minute erau pe la 9. Apoi la 4-5 minute....3-4 minute. Doamnele treceau pe la mine din cand in cand, ma intrebau daca sunt bine. Eram bine, ca nu ma durea nimic, simteam doar stransoarea in jurul mijlocului. Pe la 10 jumatate asistenta vine si-mi face o injectie:
- E Scobutil cu Nospa. Daca e alarma falsa se vor potoli contractiile si o sa dormiti linistita pana maine dimineata cand vine domnul doctor. Daca travaliul e adevarat o sa va ajute sa nasteti, ca inmoaie colul.
Pleaca ea, ma culcusesc iar in pat cu telefonul in mana. In jumatate de ora ajunsesera sa se repete intre 1-2 minute, fiind din ce in ce mai lungi, dar in continuare nu pot sa spun ca ma durea ceva. Spun asta asistentei care a venit sa intrebe daca m-am potolit, si primesc niste priviri uimite drept raspuns.
- Sa va urcati pe masa, o sa vina domnul doctor sa va consulte.
- A venit domnul doctor al meu???
- Nu, doctorul de garda.
Ca o paranteza, fiind diminica seara, personalul maternitatii era compus din: o infirmiera tanara, o asistenta cam la 50 de ani, o moasa cam la 35, doctorita tinerica de la camera de garda si doctorul de pe sectie. Apare doctorul de pe sectie, un pusti legat cu un batic la cap si din aceeasi generatie cu domnisoara de mai devreme. Dar si la fel de dragut. Ma consulta:
- Dilatie 5, membrane intacte bombate (deci stau sa crape...). Si pleaca sa-l sune pe Dl. Poenaru. Peste 5 minute apare moasa.
- Sa va urcati pe masa ca vine domnul doctor de garda.
- A fost deja!
- Stiu, dar am vorbit cu dl. Poenaru si a zis sa va rupem apa, ca nasteti pana la 12, o sa vina si dumnealui pana atunci.
Ma uit la ceas :23:15. Nasc pana la 12??? Ati vrea voi, sa va culcati dupa aia.

Ma urc pe masa, sa-mi rupa apa. Eu muream de frica sa nu ma doara, el la fel:
-Am niste emotii...zice el.
-Daca dumneavoastra aveti emotii, eu sigur sunt disperata. De ce aveti, ce se poate intampla?
-Pai de obicei ma stropesc din cap pana in picioare.
-M-am linistit, credeam ca n-ati mai facut asta niciodata.
Rade. Reuseste sa faca operatiunea si totul e ok. Adica pe mine nu m-a durut nimic si el nu s-a stropit.
-Mergeti in pat acum, o sa apara domnul doctor. Succes!

La 23:20 il sun pe Razvan.
-Vezi ca eu nasc pana la 12. Hi, hi, hi!
-Eu sunt in dus! zice disperat.
-Nu-i problema, pot sa nasc si daca nu ajungi. Oricum nu se poate intampla asa repede, nu ma doare nimic, iar data trecuta au trecut 5 ore de la ruperea apei pana la nastere. Asa ca, ia camera si vino usurel.

vineri, 11 decembrie 2009

ta-ta...ta-ta!

E bine cand un parinte poate sa mai lipseasca de acasa cate 2 zile...parintele care poate, ma intelegeti. Atunci cand se intoarce poate avea surprize. Una ar fi ca pitica sa-i sopteasca printre dinti (sau printre gingii) : ta-ta, ta-ta!

Norocul meu e ca eu nu trebuie sa ma duc nicaieri pe frigul asta ca sa am surprize. E suficient sa intind bratele si sa zambesc, ca a si venit un "ma-ma!" dulce...si asta deja de vreo 2 saptamani.

1:0 pentru mine :)

marți, 8 decembrie 2009

BB2, o decizie comuna :)

Era si timpul pentru povestea Catincai, nu?

Daca aparitia lui Danut in viata noastra a fost o poveste cu cantec (de chitara, daca mai tineti minte), cel de-al doilea copil a venit prin vointa (si straduinta) noastra comuna. Ca vom avea cel putin doi copii stiam inca de la inceput. Eu am fost singura la parinti si nu imi doream ca si Danut sa cresca asa (adica singur, nu rasfatat, egoist si increzut). Razvan are doua surori si isi inchipuia mereu ca va avea si el mai mult de un copil. Mai era de decis momentul, si am convenit ca BB2 sa se nasca undeva dupa ce implineste Danut 3 ani, daca se putea si in aprilie sa fie berbec ca tati.

Dar vorba Domnului Gheorghita de la ASE, una e vointa , alta e putinta! Calculele noastre au fost in zadar, liniuta roz insistind sa ramana solitara pentru mai mult de un an. Poate asa a fost sa fie, undeva era scris, nu? Daca ar fi venit atunci cand am planuit noi am fi pierdut multe. Pentru inceput, o experienta profesionala plina de invataminte (o numesc asa pentru ca inca nu stiu daca s-o descriu in roz sau in albastru). Si indemnizatia de cresterea a copilului de 85%, in loc de 600ron. Revelionul la Praga de anul trecut.

In august 2008, dupa un an de munca cu doar 2-3 zile libere, am intrat intr-un concediu prelungit si am fugit la mare.Nu cred ca ma pot relaxa undeva mai bine decat la Vama Veche, pe terasa la doamna Stefan (vorbesc despre lucrurile care-mi sunt la indemana, ca altfel sunt convinsa ca si pe o plaja in Caraibe as reusi). Mai ales ca de cativa ani o luam pe mama cu noi si ea se ocupa si de Danut, dar si de mine. Razvan, ca de obicei, urma sa ni se alature mai tarziu, el nu poate si cred ca nici nu ar suporta sa stea cu noi cate 2 saptamani la mare.
Drumul pana la mare a fost un vis. Eu la volan, incepatoare, prima oara cu masina familiei, bara la bara,7 ore si jumatate Bucuresti-Vama Veche. Oboseala m-a terminat. Am dormit 3 zile cat am putut de mult. Si am mancat si mai mult. Somn, suberek, somn, suberek. A patra zi mi-am facut un test de sarcina, oboseala asta cronica deja era suspecta.

Primul caruia i-am dat vestea a fost Danut. L-am sunat si pe Razvan, pentru ca de data asta nu mai era riscat ca data trecuta. Sau macar riscurile erau mai mici, ne mutasem intre timp de la etajul 9 la etajul 3. Chiar daca urma sa vina peste 2 zile, am vrut sa-i spun in ziua in care am aflat, pentru ca era ziua mamei lui si stiam ca asta era cel mai frumos cadou( si eu m-am bucurat pentru ca oricum nu stiam ce sa-i cumpar).

Iarasi tineam in mana testul pozitiv, departe de casa si de sot, dar macar de data asta am putut imparti bucuria cu el prin telefon. Era clar o bucurie imensa, doar ne doream asta de ceva vreme, si nici macar faptul ca tocmai ramasesem fara serviciu de cateva zile nu mi-a umbrit-o.

Cum a fost sarcina a doua? Cu muuult mai multe greturi ca prima, as fi putut sa vomit instant doar daca ma gandeam la ceva, fara sa vad sau sa miros ceva. O plimbare pana in Ghencea, intr-o dimineata de septembrie, dupa ploaie, e cea mai groaznica amintire din punctul asta de vedere. Stiti cum miroase un caine plouat? sau un rahat de caine? Aveam impresia ca sunt inconjurata de caini uzi si excrementele lor. Bleahhh!
Nu am mancat mai nimic multa vreme, iar de carne nu m-am atins 5 luni. Daca la Danut mancam 3-4 banane pe zi, acum as fi putut sa mananc 10 portocale pe zi.
In decembrie am aflat ca vom avea o fetita. A fost o usurare mai ales pentru Razvan, pentru ca eu nu m-as fi oprit pana nu faceam si o fetita. Putea sa fie si din a 4 incercare, trebuia sa am si o fetita.

Ca element comun al celor doua sarcini a fost energia pe care am avut-o dupa 5 luni. De Revelion, insarcinata in 23 de saptamani am facut un tur de forta, si am vizitat impreuna cu cativa prieteni Bratislava, Viena, Praga si Budapesta. Nici ei nu m-au crutat, nici eu nu m-am lasat, si am reusit sa tin pasul cu ei. Cand am intrat in luna a saptea, o incercare grea pentru familia noastra m-a tinut din nou pe pozitie pentru cateva zile. Ma simteam ok din punct de vedere fizic sau trebuia sa ma simt pentru ca ceilalti sa nu stea cu grija mea.
Si spre final aveam destul de multa energie, dar aveam si alte probleme. Cu somnul era cumplit, dormeam la cele mai neasteptate ore, iar noaptea citeam si ma uitam la tv pana la 3-4 dimineata. Burtica era, nu saltareata, ci nebunatica de-a dreptul, fata mea urma sa iasa gimnasta. Radeam , glumeam, dar vorba aceea, era gata-gata sa pareasca incinta, si nu pe acolo pe unde trebuia. Undeva in stanga, la cativa cm mai jos de ultima coasta aveam impresia ca s-a subtiat peretele si o sa iasa pe acolo. Chiam am visat de cateva ori ca iesea pe acolo o manuta. Brrrr....
Din fericire insa, nu a iesit pe acolo, ci pe acolo pe unde e prevazut de regula in instructiunile cu care se livreaza bebelusii.

Povestea nasterii e una frumoasa si simpla. Ati auzit bancul ala cu "prinde-l Ducadam!"?. Poate-l gasiti pana data viitoare.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Cel mai fericit de pe globul pamantesc

Danut a fost. In seara asta. A venit Mosu'. Dulciurile au fost apreciate si a fost super incantat de puzzle-ul cu Fulger. Dar a fost cel mai fericit de pe globul pamantesc cand a primit ceasul lui Ben10 (sau BenTen ???). Daca-l primea si pe Roary cu telecomanda era cel mai fericit de pe toate planetele, dar n-a fost sa fie. Poate alta data, la alt mos. Acum sa ridice mana cine a auzit de baietii astia. Stiam eu, habar nu aveti! Sa va mai intreb de Omazaur, Flacara Vie sau restul? N-ai cu cine frate!

A vrut sa doarma cu ceasul la mana. Mie mi se parea mai corect sa se numeasca bratara lui Ben10 , ca sta la mana dar n-are nici o treaba cu timpul. E o magaoaie care se pune la mana si proiecteaza niste imagini pe perete , asa cum faceam noi cu diapozitivele cand eram mici. Dar pentru el e ceva extraordinar.

Pana la urma l-a scos, sa nu-l strice in somn. Dar l-a pupat de cateva ori inainte.

Cred ca in noaptea asta salveaza planeta.

Later edit: