miercuri, 8 iunie 2011

De-ale Catincai...

-Veau ou, veau ou!!!
-Imediat iti da mama. Vrei si tu ou ochi, asa ca Danut?
-Nu veau ou, nu veau ou!!!incepe ea sa urle.
-Pai nu ai zis ca vrei??
-mie nu pace ou in ochi, mie pace ou in gu'a!!!( gura :-))


-Tzutzulica asta e pefe'ata mea!
-Si cealalata ?
-Si cealata e pefe'ata mea.

-Dai tzutzulica?
-Am treaba acum, Catinca, mai stai un pic...
-Vei sa te pup?
-Iubito, pupatul nu are legatura cu treaba...
-Nuuu, pupatu aie egatu'a cu obajoii... (pupapul are legatura cu obrajorii)
-Ai dreptate si..incerc eu sa continui fara succes.
-Vezi???dai tzutzuica?

-De ce te-ai descaltat, Catinca?
-De sosete...

-Maaaama, a gasit 'doua foci in bucataie!!!
-unde?
-aici, la agaz!
(un bat de chibrit inseamna foc, doua inseamna foci)

-mama, e foa'te supe' daca megem afara cu bocoiul asta!


Imi pun mancare in farfurie, zic sa mananc eu inaintea lor, cat se jucau in camera lor, sa-mi tihneasca...Apare Catinca cu o pietricica si o scapa sub dulap in bucatarie.
-Veau pieticicaaaaa!
-Nu pot sa ma bag sub dulap...
-Veaaaaaau pieticica!
-Nici nu se vede!
-pieticicaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!
Ma plec, ma uit mai bine, o gasesc si i-o dau.
-Ai gasit pieticica? (bucuroasa....)
-da
-Mi-ai dat pieticica? (foarte incantata)
-Da
-Ai vazut??
-Da.
- si te bucui de ea?
-Da.
-Si io. Ce manci aicea? Veau si io fichitei...
Mai mananca Mihaela...

miercuri, 6 aprilie 2011

Cum sa faci un curcubeu


Se ia un cartof fiert in coaja si un biberon cu apa. Se amesteca bine. E gata!


vineri, 18 martie 2011

Mica si vorbareata

Nu am mai scris de mult aici, timpul meu scurt e de vina si nu faptul ca nu as avea ce sa va povestesc. Dar azi vreau sa va povestesc despre Catinca, nu despre ceea ce papa sau nu( inca tzitzi e la putere), despre cum doarme ( tot cu mine si tot se trezeste de n-spe ori pe noapte :-((( ) ci despre altceva.

Puica mea vorbeste binisor, si-a dat drumul dupa un an si 8 luni si nu e zi in care sa nu ne surprinda cu cate ceva. Am depasit de cateva luni etapa cu babacu' , api'iu, oacuiu' sau chitzu... au devenit ratza, iepu'asu, boasca sau shoicelu'. Mai avem ceva de lucru la "r", dar e timp destul... A inceput tot pe atunci sa faca scurte propozitii. Cel mai mult ma incanta cand sta si se gandeste bine, o formuleaza in cap si apoi o lanseaza, ceva de genul "stam toti aici 'a bucata'ie si mancam...." sau " bine e aici a dush, Cati....".

De multe ori e pe faza la discutiile noastre si intervine foarte la obiect. Cand am fost la cumparaturi Danut si-a luat o Eugenia si a vrut s-o manance imediat ce am platit-o. Am sperat s-o manace pana ajungem in masina, sa nu-l vada si sora-sa si sa vrea si ea. Cand ne urcam in masina ea lingea de zor hartia dulce.
-Bine mai Danut, eu zic sa mananci fara sa te vada ea si tu-i dai?
-I-am dat doar hartia
-Pai si asta e frumos, sa-i dai sa linga hartia?Tie cum ti se pare? continui eu fara s-o bag in seama pe ea.
- Buuuna! raspunde instant Catinca, lingand fericita in continuare.

La bunici au gasit o furnica pe hol si au studiat-o impingand-o cu degetul de la unul la altul pana ce a inceput saraca sa se chirceasca. Inteleptul familiei ii spune : " cred ca o doare burta, cred ca trebuie sa nasca. Are un pui in burta si acum o sa iasa...." Buuun, nu m-am bagat intre ei... Peste o saptamana Catinca face o indigestie urata, varsa toata noaptea, iar dimineata cand a mancat un pic i se auzeau matzele borborosind cu fiecare inghititura de lapte pe care o lua. Deodata se opreste din supt , se ridica si exclama : Aaaaa!! Iese puiu' meu!!!" adica daca te doare burta, inseamna ca ai un pui care trebuie sa iasa.

Ieri cantau unii "multi ani traisca" la tv , ea canta cu ei evident. La sfarsit se intoarce la mine:
-Ti-a pacut?
-Da.
-Si mie!

Astazi, dupa ce s-a trezit, am pupat-o de vreo 200 de ori si apoi i-am zis ca vreau s-o mananc. Imi da un deget, o rontai un pic si il trage inapoi.
- E bun?
- Da! spun eu fericita
- Stiiiiiu, raspunde ea la fel de fericita.

Promit ca mai scriu...cand apuc.

miercuri, 26 ianuarie 2011

Viata la tara

Am avut o discutie mai devreme cu niste baieti (sac!) despre copii si pericolele care-i pasc pe acestia cand sunt in preajma animalelor si asta m-a dus cu gandul undeva departe, in copilaria mea...Departe rau, nu? Si cum fetita a dormit cateva ore azi, iar eu aveam ceva de tricotat in acest timp, mintea mi-a stat acolo departe timp de cateva ore, in locuri atat de dragi mie si deja si copiiilor mei : la casa bunicilor.

Multi dintre noi avem in minte o imagine trista a vietii la tara, cu ulite prine de noroi, cu case saracacioase si curti mici pline de copii prost imbracati si animale murdare, cu parinti coplesiti de necazuri si imbatraniti prea devreme. Am fost insa binecuvantata sa-mi petrec anii copilariei intr-o gospodarie cu totul altfel, cu case frumoase cu prispa si o curte mare intre ele, plina de muscate si trandafiri, alaturi de bunici plini de viata si pe care Dumnezeu i-a tinut sanatosi si in putere pana acum, spre fericirea altor trei generatii care ii poarta in suflete. Case ingrijite se insirau de-a lungul drumului care despartea padurea de livezile oamenilor, iar gradini pline de flori si pomi fructiferi erau alaturate cat vezi cu ochii, fara garduri si porti incuiate intre ele.

Pe langa casa am avut mereu animale : un porc (mai multi de fapt, cate unul in fiecare an :-)), gaini, cateva oi in vremea copilariei mele, catel si pisica. In raport cu ele m-am purtat mereu ca o fetita de oras: prezenta lor ma ingrozea, recunosc. Puteam sa nu ies din curte toata ziua in cazul in care cocosul evada din curtea lor, doar de teama ca o sa sara pe mine, nu am luat o pisica in brate pana am ajuns la liceu( grasanul Vasile, gri cu ochii verzi a fost primul blanos care mi-a inmuiat inima) de teama gherutelor mici infipte in hainele sau pielea mea, despre caini nu mai vorbesc. Singurele cu care am avut momente de tandrete au fost oile blande care ma lasau sa le mangai pe botic fara sa-mi faca nimic si puii de gaina proaspat iesiti din ou pe care bunica ii aducea in casa, sa se usuce. Si mai cu drag imi aminesc diminetile de iarna cand ne trezeam si gaseam langa soba din bucatarie un culcus improvizat pentru un miel mic, proaspat fatat, cu care aveam voie sa ne jucam cateva ore, pana se zvanta si era dus inapoi la mama lui.

Dar imi aduc aminte de momente cand ne-am interesat cu animalele in mod natural, fara ca asta sa ne puna in pericol pe niciunii dintre noi.Imi amintesc mirosul terciului fiert cu grija, iarna, de bunicul pentru porc. Cartofi, sfecla, dovleac, mere, porumb, tarate, poate si altele de care nu-mi amintesc. Si ma vad cautand cu batul in tuciul mai mare decat mine cartofi fierti in coaja, pe care il decojeam cu degetele fripte si-i mancam cu sare grunjoasa, de care gaseam in beci. Si imi aduc aminte si de verisoara mea mai mica, Andreea, care intr-un moment de neatentie al bunicii a mancat aproape tot galbenusul de ou fiert pe care bunica il amestecase cu malai pentru puii de o zi, sa-i fortifieze cica. ( Bine, vara-mea nu e un exemplu bun pentru nebuniile pe care le-a mancat in copilarie, recunosc. Am si acum in minte imaginea ei in patut, cu peretii patului pictati si fata ei bine machiata cu...stiti voi ce. Deh, pe vremea aia bunica nu avea baby-phone s-o anunte ca s-a trezit copila, si nici micuta nu avea scutece de unica folosinta bine stranse cu arici, astfel ca pantalonasii de bumbac i-au facilitat acesul la...farduri, asta ca sa fiu delicata.) Si imi aduc aminte si irezistibila spuma pe care o face laptele proaspat muls. Dar pe vreme aceea cuvantul pasteurizare nu cred ca era in vocabularul prea multor romani.
A, si odata cand am ajuns in grajd pe cand ma jucam ascunselea am gustat din bulgarele de sare lasat acolo pentru oi. Nu stiu care era scopul, dar parca il vad, mare cat o paine si plin de gaurele facute de limbile oitelor... si nu m-am putut abtine.

Dar am crescut sanatosi si fericiti, nu am avut paraziti, nu am facut alergii, desi ascunzatoarea noastra preferata era podul plin de fan, nu ne era frica sa alergam prin iarba inalta cu teama ca ne vor musca albinele sau capusele, si nici nu lesinam atunci cand se intampla ca un purice sa paraseasca blana pisicilor si sa-si petreaca noaptea la noi in asternut, noapte fierbinte ale carei semne erau vizibile a doua zi pe pielea noastra de copii. Si asta in conditiile in care pisicile nu aveau voie sa intre in dormitor, singurul loc din casa unde aveau voie era sub soba din bucatarie, sa toarca si sa ne imbie la somn in dupa amiezile in care debordam de energie in timp ce bunica se ruga de noi sa ne odihnim.

Acum stiu mai multe decat stiam atunci despre pericol si mai multe decat au aflat intre timp si bunicii, dar de-as putea sa ma intorc in timp le-as face pe toate la fel. Si de aceea l-am lasat pe Danut acolo vara, fara mine, inca de cand avea 2 ani si jumatate si o voi lasa si pe Catinca, atat timp cat bunicii sunt sanatosi si dornici de tipete si rasete de copii prin curtea lor. Il vad cu ochii mintii alergand cate o ora prin gradina, cu tricoul in mana, dupa un fluture albastrui si tragand cu prastia dupa ciori, mai bine decat stand in sufragerie si sutand haotic intr-o minge imaginara in fata unor senzori care detecteaza miscarile si te felicita la sfarsit afisand o poza cu faza meciului. Chiar daca o sa-mi fie teama, il vreau zburand cu sania si luand la limita virajele (sper ca Ionica ciobanu' nu-si face acum garduri mai rezistente decat pe vremea noastra, cand le doboram din prima zi de sanius si ne dadeam apoi linistiti toata iarna), decat sa joace need for speed in fata calculatorului. Si sper sa reziste inca vreo cativa ani si nucul de la marginea padurii, pe ale carui crengi ne leganam, precum Tarzan pe liane, deaspra vaii cu brusturi, chiar daca intre timp am aflat ca nucul nu are lemnul prrea rezistent si la un moment dat se poate rupe. Iar daca peste cativa o sa aud ca a intarziat la masa de dimineata pentru ca a stat tarziu in noapte sa termine volumul 3 din Ciresarii, si nu sa treaca de inca un nivel la wow, atunci o sa fiu fericita.

Am publicat aici cateva poze cu Danut la tara. Sper sa am ocazia sa o fac si in anii care urmeaza, pentru ca vacantele acolo ii ofera o libertate si niste experiente pe care nu i le-as putea oferi in modern utilatul apartament din Bucuresti.

marți, 25 ianuarie 2011

Lasagna

Fara a avea intentia sa transform un blog de mamica intr-unul culinar, raspund astazi multiplelor solicitari din partea fanilor mei, impartasindu-va cateva din retele mele minunate :-). Pana la urma tot o chestie mamiceasca e si asta, nu?

De fapt azi va spun reteta de lasagna. Eu am auzit despre chestia asta cand eram la scoala si urmaream ca si voi Beverly Hills , unde minunata doamna Walsh ii dadea pe spate pe colegii gemenilor cu traditionala ei lasagna. Dar de gustat nu am gustat niciodata una facuta de altcineva pana nu m-am apucat si eu de facut, adica acum vreo 2 ani...Veti gasi p net o multime de retete, cele mai multe dintre ele continand 3 straturi alternative: foi, sos bechamel si sos bolonese. Ei bine, lucrurile sunt mai simple decat par... va trebuie foi de lasagna, 300g carne tocata, 200g cascaval, o cutie de rosii de 400g, o cana de lapte, 2 oua, 2 linguri ulei de masline si condimente.


1. foile : de cele mai multe ori barilla, dar daca nu le gasiti atunci si celelate care au aparut pe piata sunt ok, am incercat si mi-a iesit (monte banato, panzzano). O cutie de 250g contine foi pentru o tava mica (eu am un vas sticla termorezistent in care pun cate 3 foi pe rand de obicei pun 5 staturi). Daca vreti faceti mai multa luati o cutie de 500g. Eu va spun din experienta ca ce e bun e putin...de cate ori ma lacomesc sa fac o cantitate mai mare din orice, niciodata nu-mi iese la fel de bun.

2. sos bechamel. Dupa mai multe incercari si teste, am renuntat la el. De fapt la ideea de sos cu unt si faina, am pastrat doar laptele. Si am inlocuit faina si untul cu cascaval, cam 200g.

3. sos bolognese, adica sosul rosu cu carne si condimente pe care il faceti si la spaghette. Si asta e simplificat la maxim, adica fara ceapa ( vremurile cu cele 4-5 cepe calite pe care le puneam in sosul pentru paste acum12-13 ani in camin au apus de mult, nu-i asa Moni?), morcov, usturoi. Doar 300g carne tocata, calita doar cat sa-si schimbe culoarea si cu foarte putin ulei( in functie de varsta si preferintele copiiilor sau de exigentele mamei, acesta poate fi de pui, curcan, vita sau porc, eu pun de obicei vita cu porc), o cutie de rosii intregi in sus propriu de 400g, sare, piper, busuioc, oregano sau ce va mai place de obicei sa puneti la spaghete.

Asamblarea : intrucat eu pun de obicei 5 straturi impartiti ochiometric cascavalul ras si sosul rosu in 5 parti si puneti in tava : foi, 1/5 cascaval, 1/5 sos cu carne, de 4 ori, apoi ultimul strat de foi. Turnati peste toata asta o cana de lapte fierbinte. Ideea e ca trebuie suficient lichid pentru ca foile sa se fiarba si sa se umfle suficient. Dupa ce ati adaugat si laptele, amestecati ultima cincime de sos cu cascavalul ramas, bateti si 2 oua, adaugati si 2 linguri de ulei de masline si turnati deasupra. A fost singura cale de a obtine un strat comestibil deasupra, altfel foile de pe ultimul strat se usuca rau. Da' rau de tot.

Secretul pentru o lasagna perfecta ( in viziunea mea, evident) este sa nu faceti lasagna cand va e foame. Faceti-o cu cateva ore inainte, daca o vreti sambata la pranz pregatiti-o imediat dupa masa de dimineata, bagati-o la cuptor la foc mic pana vi se pare ca foile au supt tot sosul si apoi lasati-o in cuptor macar 2 ore. Gusturile se "aseaza", sosurile se duc acolo unde trebuie, aromele se combina. Asta daca rezistati. Daca nu, savurati a doua zi ceea ce ramane( la noi mai raman cam 2 portii) reincalzita la cuptor cu focul mic, mic. Imi veti da dreptate cu siguranta, e mai buna decat in ajun.

luni, 10 ianuarie 2011

Danut, mai mare, mai istet :-)

Cu sabia Starwars in mana : "Tati, tu ar trebui sa-ti iei un scut in mana, si apoi sa ne batem cu scutece!"


Bunica, pot sa iau eu bilutele de la pananasi sa le manac asa goale, inainte sa pui dulceata pe ele? Sunt asa dragute si rotunde ca as putea si sa jonglaresc cu ele.


Pe 1 ianuarie, la masa de dimineata, impreuna cu cativa prieteni cu care am petrecut Revelionul. Masa plina de bunatati. Danut:
-Eu vreau sanvisuri la aparat.
-Nu merge, zice ta-su.
-Poate daca-l bagi in priza o sa mearga...
-L-am bagat eu si nu mergea, incerc eu sa-l scap pe ta-su.
Mai ia cateva guri si zice:
-Nu stiu pana cand credeti voi ca ma mai mintiti asa in fata....


-Catinca e nevasta mea.
-Ti-am spus de nu stiu cate ori, nu se poate sa fie nevasta ta, e sora ta.
-Prea tarziu, deja am pupat-o pe gura!