miercuri, 3 martie 2010

Martisoare pentru toti

La inceput a fost doar o joaca. Danut nu mergea la gradi de 2 saptamani deja si era nevoie de o preocupare noua, mai ales cand afara zapada de 40cm se topea si drumurile erau insuportabile. Comerciatii ambulanti din centru orasului ne-au amintit de apropierea lui 1 Martie, astfel ca ideea de a face martisoare impreuna a parut solutia perfecta pentru plictiseala , dar si pentru problema martisoarelor cu care urma sa ne confruntam in mai putin de 2 saptamani.

Necesar: lut pentru roata olarului (nu necesita ardere, se usuca rapid), margele-aveam, snurulete, sarma subtire si oja. Si multa rabdare.

Evident, copilul a facut cat a facut, dar s-a plictisit. Eu, consecventa, am tinut-o lunga 2 saptamani, pana am facut suficiente pentru colegele lui tati si colegele lui Danut. El a facut cat pentru bunici, verisoare si nasici.

Sa va aratam. Evident, opera copilului, fara modestie, a fost minunata:

Se fac floricele din margele si sarma cat mai subtire. Ele trebuie sa fie gata cand incepe modelarea lutului, altfel se intareste lutul si nu se mai pot infige buchetele in vaza.
Dintr-o bucatica de lut de marimea unei alune se modeleaza o vazutza, in care se pun floricele.
Apoi se pune vaza la uscat impreuna cu surioarele ei.

Se picteaza/vopsesc/dau cu oja.

Dupa ce punem snurulete incep sa semene a martisoare.
La final, se capseaza pe cartonase, nu pentru a imita chinezismele din piata ci pentru protectia lor, in special a celor cateva rezistente care nu si-au pierdut coditele in timpul vopsirii sau legarii snurului.
Sa aveti o primavara cat mai frumoasa!

P.S.

-Danut , i-a placut doamnei educatoare martisorul tau?
-Nu stiu...
-Dar ce-a zis cand i-ai spus ca le-am facut impreuna?
-Nu i-am zis...
-Pai i l-ai dat asa, fara sa zici nimic?
-Da.
-Si n-a zis nimic, nimic?
-Nu, ca n-a vazut cand i l-am dat.
-Cum n-a vazut? Ce facea?
-Era cu alti parinti. L-am pus pe masa si am plecat.
-Nici n-o sa stie ca i-ai dus martisor...(eu dezamagita).
-Las' ca-si inchipuie ea ca e si unul de la mine, nu? Daca au dus toti trebuia sa duc si eu, nu?

Un comentariu: