Pasiunea pentru mancare

La ce va duce gandul cand va spun despre pasiunea pentru mancare a unui copil de un an si o luna? Poate la faptul ca atunci cand se apropie ora mesei se bucura si papa cu placere felurile preferate? Sau la faptul ca orice i-ai da, mancare sa fie , mananca fara sa faca fitze, cu pofta si fara sa fie nevoie sa faci un spectacol diferit la fiecare masa? Exista si astfel de copii si o stiu bine, pentru ca am avut un asemenea bebelus. Danut era idealul oricarei mamici din punctul acesta de vedere (si nu doar din acesta, sa fie clar), si bagam in el dupa program fix carnite, ousoare, ficatei, brocoli, spanac, iaurturi, etc. Acum ca a mai crescut nu mai merge chiar asa, dar tot papa bine.

Dar eu vroiam sa va spun despre pasiunile Catincai. Copil de peste un an, mandra mea a mancat ieri toata ziua 50g de fructe pasate (banana cu o caisa) si 40g de ciorba de pui cu legume. De ce cantaresc mancarea? pentru ca asta sunt eu, pentru cine nu ma cunoaste, as fi in stare sa cantaresc si pampersii folositi daca as putea gasi ceva in asta (hmmm, poate o legatura intre pampersi si cantitatea de lichide consumate de mine si transmise prin lapte??? tre' sa ma gandesc la asta). Pai asta e mancare, pentru o zi intreaga???

Aseara insa minunea a aparut. Intr-o tava de budinca de paste cu branza si ou. Ca-i plac spaghetele stiam de la 6-7 luni, iar de atunci ii dau cam o data pe saptamana. Fie simple, albe, fie cu sos de rosii de la noi (doar un pic manjite pentru ca au sare, piper, mustar, etc.) i le pun pe tavita si papa singura. Aseara insa a facut un spectacol desavarsit: la fiecare transa pe care i-o puneam pe tavita chiuia si topaia. Ii dau in transe, la fel ca FMI-ul, pentru ca mi-e teama ca intr-un moment de furie sau de bucurie exagerata sa nu faca ceva nesabuit cu ele, asa cum se teme de altfel si FMI-ul, nu? Doar ca eu sunt mai de gasca decat bancherii, nu pun conditii pentru acordarea transelor. Indiferent cum au fost folosite spaghetele, ca au ajuns in burtica sau pe jos, cand se goleste tava si intinde manutele in semn ca mai vrea atunci mai primeste un pumn de paste. Dupa ce faza cu chiuitul trecea, simandicoasa faptura isi umplea pumnisorii cu spaghete, le strangea un pic, si apoi se freca cu ele pe toata fetizoara angelica. Incerc sa-mi imaginez cum ar fi aratat daca faceam paste cu sos de rosii. Ce ramanea in manute dupa acest gest delicat era apoi indesat in gura , cu ambele maini in acelasi timp. Bineinteles ca am filmat momentul, dar nenorocirea de camera video zice ca discul nu poate fi redat.
Crezand ca ar fi putut sa fie efectul caldurii de peste zi sau al mesei servite impreuna cu fratiorul (uneori se lasa cu atata ras la masa, incat eu trec de faza in care ma distrez si ma apuca disperarea cand ii vad inecandu-se cu mancarea sau scuipand in castroane), am repetat azi figura cu pastele. Cum a fost? La fel, nebunie totala!!!
Trecand peste faptul ca trebuie s-o spal pe cap diseara, pentru ca are la branza cu ou in cap de-ti vine sa musti din ea, cred ca o sa bag pastele mai des decat o data pe saptamana. Iar data viitoare, chem si presa :)).

Un an si o luna

Nu m-am lenevit, pe cuvantul meu. Sunt chiar mai activa decat oricand, doar ca nu mai am timp sa stau pe net. Sotul meu mi-a facut rost si de un laptop, poate mi-e mai usor sa stau cu el seara in pat dupa ce adoarme micuta, doar ca de multe ori pic lata seara, cateodata chiar inaintea ei. Si am scris in ultimele saptamani peste 20 de subiecte dragute. Le scriu seara la dus sau cand o tin pe Catinca la san sa adoarma, le rescriu si le corectez, zambesc cand imi vine o poanta noua, ma gandesc intre care paragrafe s-o introduc...dar nu mai apuc sa ajung la calculator sa le scriu pe bune, raman doar in memoria mea care se scurteaza parca pe zi ce trece. Si asa se pierd...bunatate de postari.
De exemplu cel cu petrecerea de ziua fetitei ar fi fost un subiect reusit. Nu mai zic evaluarea de un an a fetei (9.3kg, 77cm, ce manaca , ce vorbeste, cum doarme). De reprizele de joaca in doi, cand mi-e greu sa aleg pe care sa-l filmez dintre cei doi pui, care e mai simpatic sau mai nazdravan, de baitele in doi cand se lasa cu hohote in patru, de bataile lor care incep sa se indeseasca si nu mai stiu pe care sa-l apar pentru ca cea mica poate fi ma agresiva decat cel mare (mama, ce tare musca!!!), de toate acestea nu mai spun ce succes ar fi avut, ar fi fost de-a dreptul spumoase pe blog sau pe facebook. Si am avut unul bun si cu noile propuneri de impozitare pentru copii, pe care sa-l innaintez domnului Boc, numai ca m-am oprit la timp de frica sa nu-l ia in serios si sa ma impoziteze pentru consumul de lapte din productia proprie, pentru ca nu platesc tva la el si nici nu contribui la dezvoltarea economica prin consumul de lapte praf din comert.
Drept e ca o parte din timp mi-l folosesc si pentru tricotat, incerc sa fac ceva mai multe modele si sa dau ceva din ele, macar la prieteni daca nu pe scara mai larga. Doar ca si acelea se fac mai usor si mai repede decat reusesc sa le pozez si sa le expun pe blogul lor. Ufff, timpul e atat de scurt pentru toate! Cine ma intreaba daca nu ma plictisesc acasa inseamna ca nu are copii... sau nu are destui.
Ceea ce vreau insa sa spun e ca suntem bine cu totii, banii mai putini de la Guvern nu au reusit sa ne darame cu totul moralul, maimutelele sunt din ce in ce mai active, ceea ce e semn de normalitate si sanatate, noi suntem parca ceva mai obositi, dar ne descurcam.

Crudul adevar

Acum cateva zile, seara la masa, cu Danut:
- De la 3 ani viata e grea...gradinita, scoala, liceu, facultate....apoi servici si cand iesi la pensie trebuie sa tai lemne...
Si tot el:
-Catinco, esti o norocoasa! Ai numai un an....


Ieri pe strada intru in vorba cu o cersetoare cu un copil mic in brate. Sa-i duc niste haine care ne-au ramas mici, ca vrea si ea sa ia un lapte praf, etc. Mi s-a parut sincera si amarata, i-am dat si niste bani.
-O cunosteai pe fata aia, nu?
-Nu, mama, dar mi-a fost mila de ea.O sa-i aducem niste haine, iar cu ce i-am dat eu si ce-i mai dau altii, o sa-i ia laptic la fetita.
-Dar sa se duca la munca, asa se fac banii, nu cerand de la oameni.
-Pai si cu cine sa lase fetitza?
-Da, asa e...
Dar m-a uimit replica cu munca.