Daca aparitia lui Danut in viata noastra a fost o poveste cu cantec (de chitara, daca mai tineti minte), cel de-al doilea copil a venit prin vointa (si straduinta) noastra comuna. Ca vom avea cel putin doi copii stiam inca de la inceput. Eu am fost singura la parinti si nu imi doream ca si Danut sa cresca asa (adica singur, nu rasfatat, egoist si increzut). Razvan are doua surori si isi inchipuia mereu ca va avea si el mai mult de un copil. Mai era de decis momentul, si am convenit ca BB2 sa se nasca undeva dupa ce implineste Danut 3 ani, daca se putea si in aprilie sa fie berbec ca tati.
Dar vorba Domnului Gheorghita de la ASE, una e vointa , alta e putinta! Calculele noastre au fost in zadar, liniuta roz insistind sa ramana solitara pentru mai mult de un an. Poate asa a fost sa fie, undeva era scris, nu? Daca ar fi venit atunci cand am planuit noi am fi pierdut multe. Pentru inceput, o experienta profesionala plina de invataminte (o numesc asa pentru ca inca nu stiu daca s-o descriu in roz sau in albastru). Si indemnizatia de cresterea a copilului de 85%, in loc de 600ron. Revelionul la Praga de anul trecut.
In august 2008, dupa un an de munca cu doar 2-3 zile libere, am intrat intr-un concediu prelungit si am fugit la mare.Nu cred ca ma pot relaxa undeva mai bine decat la Vama Veche, pe terasa la doamna Stefan (vorbesc despre lucrurile care-mi sunt la indemana, ca altfel sunt convinsa ca si pe o plaja in Caraibe as reusi). Mai ales ca de cativa ani o luam pe mama cu noi si ea se ocupa si de Danut, dar si de mine. Razvan, ca de obicei, urma sa ni se alature mai tarziu, el nu poate si cred ca nici nu ar suporta sa stea cu noi cate 2 saptamani la mare.
Drumul pana la mare a fost un vis. Eu la volan, incepatoare, prima oara cu masina familiei, bara la bara,7 ore si jumatate Bucuresti-Vama Veche. Oboseala m-a terminat. Am dormit 3 zile cat am putut de mult. Si am mancat si mai mult. Somn, suberek, somn, suberek. A patra zi mi-am facut un test de sarcina, oboseala asta cronica deja era suspecta.
Primul caruia i-am dat vestea a fost Danut. L-am sunat si pe Razvan, pentru ca de data asta nu mai era riscat ca data trecuta. Sau macar riscurile erau mai mici, ne mutasem intre timp de la etajul 9 la etajul 3. Chiar daca urma sa vina peste 2 zile, am vrut sa-i spun in ziua in care am aflat, pentru ca era ziua mamei lui si stiam ca asta era cel mai frumos cadou( si eu m-am bucurat pentru ca oricum nu stiam ce sa-i cumpar).
Iarasi tineam in mana testul pozitiv, departe de casa si de sot, dar macar de data asta am putut imparti bucuria cu el prin telefon. Era clar o bucurie imensa, doar ne doream asta de ceva vreme, si nici macar faptul ca tocmai ramasesem fara serviciu de cateva zile nu mi-a umbrit-o.
Cum a fost sarcina a doua? Cu muuult mai multe greturi ca prima, as fi putut sa vomit instant doar daca ma gandeam la ceva, fara sa vad sau sa miros ceva. O plimbare pana in Ghencea, intr-o dimineata de septembrie, dupa ploaie, e cea mai groaznica amintire din punctul asta de vedere. Stiti cum miroase un caine plouat? sau un rahat de caine? Aveam impresia ca sunt inconjurata de caini uzi si excrementele lor. Bleahhh!
Nu am mancat mai nimic multa vreme, iar de carne nu m-am atins 5 luni. Daca la Danut mancam 3-4 banane pe zi, acum as fi putut sa mananc 10 portocale pe zi.
In decembrie am aflat ca vom avea o fetita. A fost o usurare mai ales pentru Razvan, pentru ca eu nu m-as fi oprit pana nu faceam si o fetita. Putea sa fie si din a 4 incercare, trebuia sa am si o fetita.
Ca element comun al celor doua sarcini a fost energia pe care am avut-o dupa 5 luni. De Revelion, insarcinata in 23 de saptamani am facut un tur de forta, si am vizitat impreuna cu cativa prieteni Bratislava, Viena, Praga si Budapesta. Nici ei nu m-au crutat, nici eu nu m-am lasat, si am reusit sa tin pasul cu ei. Cand am intrat in luna a saptea, o incercare grea pentru familia noastra m-a tinut din nou pe pozitie pentru cateva zile. Ma simteam ok din punct de vedere fizic sau trebuia sa ma simt pentru ca ceilalti sa nu stea cu grija mea.
Si spre final aveam destul de multa energie, dar aveam si alte probleme. Cu somnul era cumplit, dormeam la cele mai neasteptate ore, iar noaptea citeam si ma uitam la tv pana la 3-4 dimineata. Burtica era, nu saltareata, ci nebunatica de-a dreptul, fata mea urma sa iasa gimnasta. Radeam , glumeam, dar vorba aceea, era gata-gata sa pareasca incinta, si nu pe acolo pe unde trebuia. Undeva in stanga, la cativa cm mai jos de ultima coasta aveam impresia ca s-a subtiat peretele si o sa iasa pe acolo. Chiam am visat de cateva ori ca iesea pe acolo o manuta. Brrrr....
Din fericire insa, nu a iesit pe acolo, ci pe acolo pe unde e prevazut de regula in instructiunile cu care se livreaza bebelusii.
Povestea nasterii e una frumoasa si simpla. Ati auzit bancul ala cu "prinde-l Ducadam!"?. Poate-l gasiti pana data viitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu