Atentie, aterizeaza Catinca!

Avand o nastere naturala la activ si cateva cunostinte care trecuserea prin doua astfel de experiente, eram destul de pregatita pentru momentul in care aveam sa fac cunostinta cu fetitza mea. Chiar daca prima oara n-a fost chiar floare la ureche, a fost totusi ok si eram sigura ca acum o sa fie si mai ok.

Se spune prin popor ca baietii sunt mai lenesi si fetitele ceva mai grabite atunci cand e vorba despre momentul nasterii, in raport cu DPN-ul. La noi n-a fost asa la prima sarcina, Danut fiind hotarat sa vada lumina zilei imediat dupa 37 de saptamani. Nici Catinca n-a vrut sa asculte de gura lumii cand, dupa 39 de saptamani, nu dadea nici un semn ca se grabeste. Implinisem 39 de saptamani in Saptamana Luminata, cea care urmeaza Pastelui, si erau la noi soacra si Danut cu care am avut destula activitate in timpul saptamanii. Vineri am plecat la o plimbarica, si ne-am trezit ca am inconjurat parcul Moghiros si am ajuns acasa dupa vreo 3 ore, epuizati amandoi. Dupa 2 ore de somn, m-am simtit destul de vioaie sa pot merge chiar la o intalnire cu prietenii pentru a-l serba pe Sorin, acelasi care a apare si in povestea nasterii lui Danut :), dar numai cu conditia ca bagajul de maternitate sa merga cu noi la party. Sambata am stat cuminte, cumintica in pat pentru ca Razvan plecase la Breaza s-o duca pe mama lui si pe Danut, iar doctorul meu ma anuntase ca e nas in ziua aia si n-o sa poata ajunge. Asa ca nu era vreme de vitejii.
Duminica dimineata, la micul dejun, pe care il luam cu gratie la ora obisnuita, adica dupa 11:30, am facut inca un drum la toaleta, probabil al treilea in acea dimineata, desi nu ma trezisem decat de o ora. Surpriza a fost ca constat ca am inceput sa pierd dopul gelatinos. Cei care stiu cate ceva despre asta stiu semnificatia momentului, pentru ceilalti n-o sa dau dettalii, le vor afla ei cand e cazul. Ideea ca e in una pana la 3 zile urmeaza nasterea. Fiind a doua ora in cazul meu, as fi inclinat mai degraba spre una. Ma intorc in bucatarie, Razvan inca savura micul dejun si mi-am dat seama ca nu era momentul potrivit sa-l anunt. Am facut-o insa cateva minute mai tarziu, l-am linistit ca totul e sub control si am plecat sa-mi verific geanta.
Dupa alte cateva minute de gandire am realizat ca, daca nasc in noaptea respectiva, a doua zi n-o sa poata ajunge nimeni la mine sa aduca mancare, mai ales ca nu gatisem nimic. Si atunci m-am indreptat frumos spre bucatarie, am tras o ciorba si o tava de friptura cu cartofi , mi-am pregatit si o salata de sfecla rosie care sa fie livrate frumusel a doua zi la spital. Din bunatatile gatite n-a mancat nimeni in ziua aia, eu pentru ca nu vroiam sa ma duc cu burta plina la spital, Razvan pentru ca nu prea ii ardea de mancare.
Pe la 3 dupa amiaza nu erau semne de ingrijoarare si-i propun sotului, sa tragem si noi un pui de somn. Usor de zis, greu de facut, ochii nu se lipeau in ciuda calmului afisat de amandoi. Asa ca le 5 decidem sa renuntam, eu urmand sa fac o baie ca sa fiu pregatita. Manichiura, pedichiura, epilat, spalat pe cap si aranjat, parca plecam la nunta. In tot acest rastimp, aveam vaga impresie ca burtica se intarea din cand in cand, dar nu ma durea nimic. Ma intind pe canapea la televizor, si simt niste ''fiori'' la 18:18...18:28...18:38.
-Cred ca incepe, hai sa mergem pana in garda pe la 7 ca e duminica seara si nu e trafic, sa vedem ce zic oamenii aia. Daca e ceva raman, daca nu, pana la 8 ne intoarcem si gasim si loc de parcare.

In garda la Bucur, o doctorita tanara si draguta ma consulta si ma sfatuieste sa ma internez:
-Col deschis, dilatatie 2-3, sarcina la termen si secundipara (a doua nastere). As zice sa ramaneti, aveti contractii?
-Am avut ceva, dar nu mai simt nimic de mai mult de o ora. Dar raman. Era ora 20. Razvan pleca acasa.

Sus pe sectia de nasteri, o iau de la capat. Schimbat, consultatie, fisa de internare.
-De ce va internati?
-Pai cred ca nasc...
-Eheee!!!Asa ziceti toate! Credeti ca se naste atat de usor? a zis tanti asistenta vazand ca sunt calma, nu ma vaicaresc si nu tip pe acolo.
-Va doare ceva?
-Nu.
- Pai vedeti??? Cum sa nasteti???
Pe la 20:30 eram instalata intr-o sala de nasteri, pe patul de travaliu. Dupa 10 minute de monitorizare, aparatul zicea ca am o singura contractie in 10 minute, inimioara batea corect.
- Puteti sa va culcati.
In gandul meu: poate dumneavoastra puteti sa va culcati, ca eu nu prea pot.

Contractiile incep sa se indeseasca: la 5-6 minute erau pe la 9. Apoi la 4-5 minute....3-4 minute. Doamnele treceau pe la mine din cand in cand, ma intrebau daca sunt bine. Eram bine, ca nu ma durea nimic, simteam doar stransoarea in jurul mijlocului. Pe la 10 jumatate asistenta vine si-mi face o injectie:
- E Scobutil cu Nospa. Daca e alarma falsa se vor potoli contractiile si o sa dormiti linistita pana maine dimineata cand vine domnul doctor. Daca travaliul e adevarat o sa va ajute sa nasteti, ca inmoaie colul.
Pleaca ea, ma culcusesc iar in pat cu telefonul in mana. In jumatate de ora ajunsesera sa se repete intre 1-2 minute, fiind din ce in ce mai lungi, dar in continuare nu pot sa spun ca ma durea ceva. Spun asta asistentei care a venit sa intrebe daca m-am potolit, si primesc niste priviri uimite drept raspuns.
- Sa va urcati pe masa, o sa vina domnul doctor sa va consulte.
- A venit domnul doctor al meu???
- Nu, doctorul de garda.
Ca o paranteza, fiind diminica seara, personalul maternitatii era compus din: o infirmiera tanara, o asistenta cam la 50 de ani, o moasa cam la 35, doctorita tinerica de la camera de garda si doctorul de pe sectie. Apare doctorul de pe sectie, un pusti legat cu un batic la cap si din aceeasi generatie cu domnisoara de mai devreme. Dar si la fel de dragut. Ma consulta:
- Dilatie 5, membrane intacte bombate (deci stau sa crape...). Si pleaca sa-l sune pe Dl. Poenaru. Peste 5 minute apare moasa.
- Sa va urcati pe masa ca vine domnul doctor de garda.
- A fost deja!
- Stiu, dar am vorbit cu dl. Poenaru si a zis sa va rupem apa, ca nasteti pana la 12, o sa vina si dumnealui pana atunci.
Ma uit la ceas :23:15. Nasc pana la 12??? Ati vrea voi, sa va culcati dupa aia.

Ma urc pe masa, sa-mi rupa apa. Eu muream de frica sa nu ma doara, el la fel:
-Am niste emotii...zice el.
-Daca dumneavoastra aveti emotii, eu sigur sunt disperata. De ce aveti, ce se poate intampla?
-Pai de obicei ma stropesc din cap pana in picioare.
-M-am linistit, credeam ca n-ati mai facut asta niciodata.
Rade. Reuseste sa faca operatiunea si totul e ok. Adica pe mine nu m-a durut nimic si el nu s-a stropit.
-Mergeti in pat acum, o sa apara domnul doctor. Succes!

La 23:20 il sun pe Razvan.
-Vezi ca eu nasc pana la 12. Hi, hi, hi!
-Eu sunt in dus! zice disperat.
-Nu-i problema, pot sa nasc si daca nu ajungi. Oricum nu se poate intampla asa repede, nu ma doare nimic, iar data trecuta au trecut 5 ore de la ruperea apei pana la nastere. Asa ca, ia camera si vino usurel.