Danut se da peste cap in pat. Se aude de 5 minute:
-El-gi, laifs gud...
-El-gi, laifs gud...
-El-gi, laifs gud...
-Danut, tu ce crezi ca inseamna asta?
-Habaaaar nu am! Da' tu ai monitor el-gi. E bun, nu?
vineri, 27 noiembrie 2009
miercuri, 25 noiembrie 2009
Rata cu portocale
Asta a fost meniul zilei. A gatit Danut. A pus rata in tava, portocale si legume in jurul ei si a bagat tava la cuptor (eu am dat foc). Am mancat fiecare cate un copan, delicios! Lui tati i-am oprit pieptul, ca e mai atzos....
Doar ca in loc de cuptor a fost patul din sufragerie si in loc de tava a fost o paturica. Pe post de legume si portocale am folosit jucariile de bebe. In rest, totul a fost pe bune.
Si n-am avut rata azi. Era Catinca.
Doar ca in loc de cuptor a fost patul din sufragerie si in loc de tava a fost o paturica. Pe post de legume si portocale am folosit jucariile de bebe. In rest, totul a fost pe bune.
Si n-am avut rata azi. Era Catinca.
Totusi, mancam
Toata lumea era bolnava de ingrijorare ca fata mica nu mananca decat san la 7 luni. Sfaturi care mai de care mai istete, sugestii nu tocmai potrivite, priviri dezaprobatoare, capete clatinandu-se...deja ma enerveaza. Aceasta atitudine, nu faptul ca nu manaca. "Ar fi trebuit sa manance pana acum de toate..." N-o face, si ce?
Maine face 7 luni si are 8 kg. E rosie in obraji, foarte bine facuta si puternica (se ridica singura in fundulet, incearca sa plece in 4 labute) si nu s-a imbolnavit pana acum. Tusea adusa de Danut de la gradi ne-a rapus pe noi ceilalti, dar ea a tusit 2 zile si gata. Nici muci n-a avut pana acum, din aia care curg.
Iar celor care cred ca laptele meu nu mai e bun acum, le spun ca gresesc. Cine ma cunoaste mai bine stie ca nici macar nu o sa incerc sa-i conving. Eu sunt convinsa de asta, si asta mi-e suficient. Deci laptele va fi in continuare mancarea ei, atat timp cat asta doreste. Si asta nu pana o sa inceapa sa manance, si nici pana la un an cand poate bea lapte de vaca, si nici pana cand "n-o sa mai am lapte" si o sa treaca pe lapte praf. Ci pana atunci cand nu o sa mai vrea ea sa suga, adica la 1 an, la 2 ani, la 3 ani, sau pana in clasa a patra.
Si n-o sa fac nici un compromis ca s-o fac sa manance.
N-o s-o pacalesc cu branza ascunsa printre fructe, doar ca sa inghita branza, daca STIU ca fructele astea amestecate ii fac mai mult rau decat bine. Mai bine nu.
N-o sa-i pun sare in supa, doar ca s-o accepte, cand stiu ca sarea nu are ce sa caute in mancarea ei pana la un an.
N-o sa-i pun biscuiti in mar, doar ca sa manace marul. Si nici cereale de bebelusi. Mai bine lipsa.
N-o sa-i cumpar borcanase din comert ca sa o fac sa manance carne si peste.
Etc...
La 6 saptamani de cand am inceput sa-i propun si altceva decat lapte stam cam asa:
- fructe, aproape deloc. Nici pasate, nici suc, nici simple, nici combinate. O felie de mar de ros sau un clin de mandarina in mana. Cateodata suc din pahar, 20-30ml (doar de 2-3 ori in 6 saptamani).
- legume, cam la fel. De 2 zile mananca supa crema de morcovi cu pastarnac. N-am nici o garantie ca o va mai manca si azi. In rest roade cate o bucata de morcov, si ii place brocoli la aburi. Cartoful nu vrea sa-l vada.
- carne, branza si ou abia am incercat sa-i dau. O bucata mare de carne de vita a incercat, si i-a placut s-o morfoleasca, pasata i-am dat o singura data o lingurita de carne in supa de morcov. Galbenus de ou - a mancat intr-o zi cateva firimituri direct de la mine din mana. Era intr-o zi in care n-a vrut sa vada morcovul sau cartoful, asa ca l-a primit gol. Branza i-am pus o data in iaurt si n-a mai mancat nici iaurtul.
- cereale, nu inca. Nu cereale de bebelusi, si nici nu am de gand, nu paine ( as vrea sa-i fac eu pana fara porcarii si sa-i pot da sa rontaie, am vazut-o incantata de un colt de paine neagra), nu biscuiti din comert. Asta sigur nu.
-iaurt simplu, da. De o luna mananca iaurt in fiecare zi. O zi mai mult, una mai putin, dar il mananca cu placere.
Si iata cum se lupta cu brocoli:
Maine face 7 luni si are 8 kg. E rosie in obraji, foarte bine facuta si puternica (se ridica singura in fundulet, incearca sa plece in 4 labute) si nu s-a imbolnavit pana acum. Tusea adusa de Danut de la gradi ne-a rapus pe noi ceilalti, dar ea a tusit 2 zile si gata. Nici muci n-a avut pana acum, din aia care curg.
Iar celor care cred ca laptele meu nu mai e bun acum, le spun ca gresesc. Cine ma cunoaste mai bine stie ca nici macar nu o sa incerc sa-i conving. Eu sunt convinsa de asta, si asta mi-e suficient. Deci laptele va fi in continuare mancarea ei, atat timp cat asta doreste. Si asta nu pana o sa inceapa sa manance, si nici pana la un an cand poate bea lapte de vaca, si nici pana cand "n-o sa mai am lapte" si o sa treaca pe lapte praf. Ci pana atunci cand nu o sa mai vrea ea sa suga, adica la 1 an, la 2 ani, la 3 ani, sau pana in clasa a patra.
Si n-o sa fac nici un compromis ca s-o fac sa manance.
N-o s-o pacalesc cu branza ascunsa printre fructe, doar ca sa inghita branza, daca STIU ca fructele astea amestecate ii fac mai mult rau decat bine. Mai bine nu.
N-o sa-i pun sare in supa, doar ca s-o accepte, cand stiu ca sarea nu are ce sa caute in mancarea ei pana la un an.
N-o sa-i pun biscuiti in mar, doar ca sa manace marul. Si nici cereale de bebelusi. Mai bine lipsa.
N-o sa-i cumpar borcanase din comert ca sa o fac sa manance carne si peste.
Etc...
La 6 saptamani de cand am inceput sa-i propun si altceva decat lapte stam cam asa:
- fructe, aproape deloc. Nici pasate, nici suc, nici simple, nici combinate. O felie de mar de ros sau un clin de mandarina in mana. Cateodata suc din pahar, 20-30ml (doar de 2-3 ori in 6 saptamani).
- legume, cam la fel. De 2 zile mananca supa crema de morcovi cu pastarnac. N-am nici o garantie ca o va mai manca si azi. In rest roade cate o bucata de morcov, si ii place brocoli la aburi. Cartoful nu vrea sa-l vada.
- carne, branza si ou abia am incercat sa-i dau. O bucata mare de carne de vita a incercat, si i-a placut s-o morfoleasca, pasata i-am dat o singura data o lingurita de carne in supa de morcov. Galbenus de ou - a mancat intr-o zi cateva firimituri direct de la mine din mana. Era intr-o zi in care n-a vrut sa vada morcovul sau cartoful, asa ca l-a primit gol. Branza i-am pus o data in iaurt si n-a mai mancat nici iaurtul.
- cereale, nu inca. Nu cereale de bebelusi, si nici nu am de gand, nu paine ( as vrea sa-i fac eu pana fara porcarii si sa-i pot da sa rontaie, am vazut-o incantata de un colt de paine neagra), nu biscuiti din comert. Asta sigur nu.
-iaurt simplu, da. De o luna mananca iaurt in fiecare zi. O zi mai mult, una mai putin, dar il mananca cu placere.
Si iata cum se lupta cu brocoli:
luni, 23 noiembrie 2009
Danut, astazi...
De cand misuna Catinca prin sufragerie, mai exact pe canapeaua din sufragerie, aceasta e inconjurata de perne, in jur de 8-10 perne de canapea si perne decorative. Danut le culege pe toate, face o gramada oarecum organizata pe covor, isi ia cateva jucarii de plus, se urca pe morman si... pleaca cu barca.
- Tineti-va bine , prieteni! O sa reusim!!! Nu va dati batuti!!!
La un moment dat se face liniste. Curioasa, ma uit din bucatarie si-l vad mesterind ceva pe sub perne. Piesa din imagine, avand cam 8 cm diametrul "palariei"si provenind de la caruselul Catincai, era in mana lui Danut:
- Ce faci cu ea, Danut?
- Vroiam sa-mi fac barca cu motor.
Catinca in carucior la bucatarie in timp ce eu faceam de mancare. Danut impinge caruciorul pana ce ea ajunge aproape de mobila de bucatarie. Ea, cu o mana pe manerul unei usi si cu cealalata pe marginea usii deschise. El, deschidea si apropia usa. Va imaginati , nu?
- Danut, daca ii prinzi mana in usa???
- La asta nu stiu ce sa-ti raspund.
Imi vreau somnul inapoi.....
De vreo 2 luni ma trezesc la 7 jum dimineata si ma culc dupa 23:30. De cateva saptamani ma trezesc noaptea sa alaptez, in noptile bune de 2 ori, in cele mai putin bune de 6 ori. Aam 2 joburi full time: sunt bona pentru 2 copii si fac menaj complet la o familie de 4 persoane care locuieste intr-un apartament cu 3 camere in Bucuresti. Intre aceste joburi pe care le fac cu maxima responsabilitate, incerc sa-mi folosesc fiecare secunda de timp liber intr-un singur scop: sa iubesc! Sa iubesc fiecare zambet pe care mi-l arunca copiii mei, fiecare vanataie cu care vine Danut de la gradinita, fiecare noua floare care infloreste la orhideea primita de la mama mea, fiecare raza de soare care se strecoara in sufragerie, fiecare catel ce-mi miroase sacosele cand vin de la piata, fiecare melodie fumoasa care imi ajunge la urechi. Si pe sotul meu, cu care abia am timp sa mai vorbesc.
Si atunci, eu cand sa mai dorm?
Copiii mei s-au trezit la 7 jum azi. L-am pregatit pe Danut de gradinita, iar la 8 si un pic cand baietii au plecat m-am intors la Catinca. I-am dat sa pape, ne-am dragalit un pic si a inceput sa dea semne de somn pe la 9. Eu eram fleasca deja, nu mai puteam sa deschid ochii. Am decis: ma culc, cu sau fara tine! Am facut o bariera din corpul meu , astfel incat sa nu fuga din pat, si am inchis ochii in timp ce ea se juca pe langa mine. Pana la 1o:15 am stat, nu stiu daca am reusit sa adorm. Cert e ca am cu mult mai putine fire de par in cap, si sunt foarte rosie pe o jumatate de fata. Cu ce s-a jucat Catinca in timpul asta? Cu mine, sau cu capul meu adormit, de-mi suna apa in cap si acum.
M-am ridicat si m-am dus sa ma descarc pe niste vase la bucatarie. Verificam periodic daca fata mai e in pat. Si la ultima verificare, ce-am gasit? Poftim:
Asta trebuia sa fie somnul meu....dar n-am avut parte nici azi....
Si atunci, eu cand sa mai dorm?
Copiii mei s-au trezit la 7 jum azi. L-am pregatit pe Danut de gradinita, iar la 8 si un pic cand baietii au plecat m-am intors la Catinca. I-am dat sa pape, ne-am dragalit un pic si a inceput sa dea semne de somn pe la 9. Eu eram fleasca deja, nu mai puteam sa deschid ochii. Am decis: ma culc, cu sau fara tine! Am facut o bariera din corpul meu , astfel incat sa nu fuga din pat, si am inchis ochii in timp ce ea se juca pe langa mine. Pana la 1o:15 am stat, nu stiu daca am reusit sa adorm. Cert e ca am cu mult mai putine fire de par in cap, si sunt foarte rosie pe o jumatate de fata. Cu ce s-a jucat Catinca in timpul asta? Cu mine, sau cu capul meu adormit, de-mi suna apa in cap si acum.
M-am ridicat si m-am dus sa ma descarc pe niste vase la bucatarie. Verificam periodic daca fata mai e in pat. Si la ultima verificare, ce-am gasit? Poftim:
Asta trebuia sa fie somnul meu....dar n-am avut parte nici azi....
duminică, 22 noiembrie 2009
Creste fata mea....
Catinca face "Bravo!" de cateva zile, iar azi a reusit sa faca si zgomot. Danut a incercat s-o invete de la inceput sa plescaie, "dar are mainile prea moi". O sa pun un filmulet.
Azi a reusit sa se ridice singura in fundulet.De pe burtica s-a ridicat in genunchi si apoi in fundulet. A fost frumos, dar n-am filmat. Am poze:
De pe burtica....
...se impinge in manute si...
...se ridica in fundulet.
Cred ca in cateva zile pleaca de-a busilea. Stau cu ochii pe ea.
Azi a reusit sa se ridice singura in fundulet.De pe burtica s-a ridicat in genunchi si apoi in fundulet. A fost frumos, dar n-am filmat. Am poze:
De pe burtica....
...se impinge in manute si...
...se ridica in fundulet.
Cred ca in cateva zile pleaca de-a busilea. Stau cu ochii pe ea.
joi, 19 noiembrie 2009
24 decembrie 2004 - Nasterea Domnului...Danut
22 decembrie 2004. Nu, n-am gresit, s-a nascut pe 24 dar de fapt a inceput pe 22. Adica n-a tinut chiar 2 zile, dar a fost ceva si pe 22.In fine...s-o luam de la capat.
22 decembrie 2004. Razvan avea o deplasare la Varsovia, intre 20 si 23 decembrie. DPN-ul (data probabila a nasterii adica) era pe 10 ianuarie, deci putea sa plece linistit, nu? Dar, pentru siguranta, Sorin si Andreia se muta la mine ca doar locuisem impreuna 3 ani, ce mai erau 3 zile in plus? Dupa rugaminti insistente repetate in primele 2 seri ("Mihaela, orice-ar fi, sa nu nasti in noaptea asta, ca am o intalnire importanta maine"), miercuri dimineata incep sa pierd lichid. De vis, nu? Il lasam totusi pe Sorin la intalnire si imi continui drumul catre Municipal cu Andreia (multumesc inca o data).
Doctorita mea era de garda, ii spun asistentei de la camera de garda ce s-a intamplat, vorbeste cu doctoritza si-mi spune sa urc la ea:
-Colul e deschis, dar apa nu s-a rupt, deci nu cred ca nasti. Dar daca tot esti aici o sa vedem cum sta treaba. Si, la aparate cu mine. Dupa x ore in care ea nu a mai trecut pe la mine, apare cu verdictul:
-Contractii slabe, situatie incerta, vrei sa ramai sau pleci acasa?
-NU PLEC! (ce naiba sa fac singura acasa, ca eram sigura ca Sorin nu se mai intoarce).
A doua zi am avut contractii slabe toata ziua intre 4 si 6 minute. Spre seara, la vizita, aceeasi incertitudine si aceeasi intrebare.Evident, acelasi raspuns. Intre timp ajunge si mama la Bucuresti, ca asa fusese programat, sa facem Craciunul in familie.
Se face vineri, 24, doctorita era libera pentru ca urma sa fie de garda a doua zi. Apare totusi pe la pranz, la o urgenta, incepe sa-mi scrie foaia de externare ("Sa faci si tu Craciunul acasa, ca oamenii..."), dar ma trimite totusi la o ecografie. Pentru ca nu inteleg deloc scrisul medicilor, dar nu stiu nici boaba de medicina, nu o sa stiu niciodata ce a scris tipa de la eco pe fisa mea, cert e ca in momentul in care a citit doctorita rezultatele a rupt foaia de externare si m-a trimis inapoi in salon (fericiti cei saraci cu duhul, ca altfel intram in panica). Era 12:30 pm, si femeia a plecat acasa sa faca sarmale.
La 13:15 am vrut sa ma dau jos din pat si...pac! o plesnitura usoara si patul se umple de ceva caldut: s-a rupt apa! Cate sarmale o fi apucat sa faca? ca de data asta era sigur ca nasc.
Il sun pe Razvan la serviciu, se arunca intr-un taxi si pleaca spre casa si apoi spre mine. O sun pe mama. Era cu instalatorul, tragea apa la bucatarie (ultima reduta, renovarea vastului apartament se termina in sfarsit, copilu' putea sa vina!!!).
Razvan a stat cu mine in salon pana la ora 4 jum, cand am fost mutata in sala de nasteri si, acolo, in mod surprinzator, a mai fost lasat sa stea inca o ora. Mi-a povestit cum a fost la Varsovia,ce magneti de frigider mi-a adus, cat de frumos arata bucataria cu apa la chiuveta.Din cand in cand facea pauze sa respire, ca-l strangeam prea tare de mana.Pe la 5 jum scapa din mana mea, pentru ca apare dna doctor si-l da afara.
Desi imi promisese epidurala, momentul era ratat pentru ca aveam deja dilatatie 8. Imi face un Mialgin sa ma mai lase durerea. Ma urc pe masa de nasteri si...ma lasa durerea un pic, dar ma lasa contractiile de tot. Astfel ca, dupa vreo jumatate de ora pe masa, Danut a fost mai degraba extras decat expulzat.La ora 18:45.
Pentru mine a fost greu, dar nu de speriat (ca dovada ca nu m-am oprit la unul), pentru el a fost greu si s-a lasat cu Apgar 7. Dar a recuperat pana la 9, in urmatoarele 5 minute. Si a recuperat inca un punct in urmatorii 5 ani (nu cred ca are cineva curajul sa-mi spuna ca nu e un baiat de nota 10 acum).
Cand dna doctor si-a terminat treaba am fost dusa inapoi in salonul cu 6 paturi unde erau in derulare alte 5 travalii sau lauzii. Politica spitalului Municipal era cam asa: stai inca o zi in aceasta camera, timp in care ti se aduce copilul la alaptat din 3 in 3 ore, iar a doua zi treci in salon mama si copilul cu 6 paturi+6 patutzuri. Daca ai noroc, la rezerva 2+2. Eu am avut de 2 ori noroc: in prima seara cineva a decis ca eu sa fiu mutata impreuna cu bebe la 6+6, pentru ca la lauze era mult mai liber (toata lumea trasese sfori sa fie externata ca doar era Ajunul), iar a doua zi am fost mutata la 2+2.
Iata-ma deci, pe la ora 23 trecute bine de fix, instalata intr-un pat curat si frumos, imi asezam proviziile pe noptiera, papuceii langa pat si....a venit. Miiiiic, mic, cu un cucuietz in cap (urmare a nasterii mai greoaie), aproape fara nasuc, dar cu o gura mare, mare. A, si gropita in barbita.
L-am luat la mine in pat si l-am pus la san. Stia ce are de facut mai bine decat mine.
Asa ne-a prins Craciunul. Prima zi am petrecut-o in doi, studiindu-ne. A doua zi de Craciun am plecat acasa si am inceput sa-i studiem si pe ceilalti. Dar despre cum si-a descoperit Danut familia si lumea inconjuratoare, vom vorbi in episodul urmator.
22 decembrie 2004. Razvan avea o deplasare la Varsovia, intre 20 si 23 decembrie. DPN-ul (data probabila a nasterii adica) era pe 10 ianuarie, deci putea sa plece linistit, nu? Dar, pentru siguranta, Sorin si Andreia se muta la mine ca doar locuisem impreuna 3 ani, ce mai erau 3 zile in plus? Dupa rugaminti insistente repetate in primele 2 seri ("Mihaela, orice-ar fi, sa nu nasti in noaptea asta, ca am o intalnire importanta maine"), miercuri dimineata incep sa pierd lichid. De vis, nu? Il lasam totusi pe Sorin la intalnire si imi continui drumul catre Municipal cu Andreia (multumesc inca o data).
Doctorita mea era de garda, ii spun asistentei de la camera de garda ce s-a intamplat, vorbeste cu doctoritza si-mi spune sa urc la ea:
-Colul e deschis, dar apa nu s-a rupt, deci nu cred ca nasti. Dar daca tot esti aici o sa vedem cum sta treaba. Si, la aparate cu mine. Dupa x ore in care ea nu a mai trecut pe la mine, apare cu verdictul:
-Contractii slabe, situatie incerta, vrei sa ramai sau pleci acasa?
-NU PLEC! (ce naiba sa fac singura acasa, ca eram sigura ca Sorin nu se mai intoarce).
A doua zi am avut contractii slabe toata ziua intre 4 si 6 minute. Spre seara, la vizita, aceeasi incertitudine si aceeasi intrebare.Evident, acelasi raspuns. Intre timp ajunge si mama la Bucuresti, ca asa fusese programat, sa facem Craciunul in familie.
Se face vineri, 24, doctorita era libera pentru ca urma sa fie de garda a doua zi. Apare totusi pe la pranz, la o urgenta, incepe sa-mi scrie foaia de externare ("Sa faci si tu Craciunul acasa, ca oamenii..."), dar ma trimite totusi la o ecografie. Pentru ca nu inteleg deloc scrisul medicilor, dar nu stiu nici boaba de medicina, nu o sa stiu niciodata ce a scris tipa de la eco pe fisa mea, cert e ca in momentul in care a citit doctorita rezultatele a rupt foaia de externare si m-a trimis inapoi in salon (fericiti cei saraci cu duhul, ca altfel intram in panica). Era 12:30 pm, si femeia a plecat acasa sa faca sarmale.
La 13:15 am vrut sa ma dau jos din pat si...pac! o plesnitura usoara si patul se umple de ceva caldut: s-a rupt apa! Cate sarmale o fi apucat sa faca? ca de data asta era sigur ca nasc.
Il sun pe Razvan la serviciu, se arunca intr-un taxi si pleaca spre casa si apoi spre mine. O sun pe mama. Era cu instalatorul, tragea apa la bucatarie (ultima reduta, renovarea vastului apartament se termina in sfarsit, copilu' putea sa vina!!!).
Razvan a stat cu mine in salon pana la ora 4 jum, cand am fost mutata in sala de nasteri si, acolo, in mod surprinzator, a mai fost lasat sa stea inca o ora. Mi-a povestit cum a fost la Varsovia,ce magneti de frigider mi-a adus, cat de frumos arata bucataria cu apa la chiuveta.Din cand in cand facea pauze sa respire, ca-l strangeam prea tare de mana.Pe la 5 jum scapa din mana mea, pentru ca apare dna doctor si-l da afara.
Desi imi promisese epidurala, momentul era ratat pentru ca aveam deja dilatatie 8. Imi face un Mialgin sa ma mai lase durerea. Ma urc pe masa de nasteri si...ma lasa durerea un pic, dar ma lasa contractiile de tot. Astfel ca, dupa vreo jumatate de ora pe masa, Danut a fost mai degraba extras decat expulzat.La ora 18:45.
Pentru mine a fost greu, dar nu de speriat (ca dovada ca nu m-am oprit la unul), pentru el a fost greu si s-a lasat cu Apgar 7. Dar a recuperat pana la 9, in urmatoarele 5 minute. Si a recuperat inca un punct in urmatorii 5 ani (nu cred ca are cineva curajul sa-mi spuna ca nu e un baiat de nota 10 acum).
Cand dna doctor si-a terminat treaba am fost dusa inapoi in salonul cu 6 paturi unde erau in derulare alte 5 travalii sau lauzii. Politica spitalului Municipal era cam asa: stai inca o zi in aceasta camera, timp in care ti se aduce copilul la alaptat din 3 in 3 ore, iar a doua zi treci in salon mama si copilul cu 6 paturi+6 patutzuri. Daca ai noroc, la rezerva 2+2. Eu am avut de 2 ori noroc: in prima seara cineva a decis ca eu sa fiu mutata impreuna cu bebe la 6+6, pentru ca la lauze era mult mai liber (toata lumea trasese sfori sa fie externata ca doar era Ajunul), iar a doua zi am fost mutata la 2+2.
Iata-ma deci, pe la ora 23 trecute bine de fix, instalata intr-un pat curat si frumos, imi asezam proviziile pe noptiera, papuceii langa pat si....a venit. Miiiiic, mic, cu un cucuietz in cap (urmare a nasterii mai greoaie), aproape fara nasuc, dar cu o gura mare, mare. A, si gropita in barbita.
L-am luat la mine in pat si l-am pus la san. Stia ce are de facut mai bine decat mine.
Asa ne-a prins Craciunul. Prima zi am petrecut-o in doi, studiindu-ne. A doua zi de Craciun am plecat acasa si am inceput sa-i studiem si pe ceilalti. Dar despre cum si-a descoperit Danut familia si lumea inconjuratoare, vom vorbi in episodul urmator.
miercuri, 18 noiembrie 2009
Diversificare in stil mare, dar MARE de tot
Mananc fructe...doar la bucata mare. Mere, pere, banane,piersici (cand mai gaseam). Piure si suc din ele....nici gand! Bleah!
Mananc si cereale.Direct din felia de paine integrala. Cerealele de bebelusi nu pot fi mancate direct cu mana, iar linguritele nu le suport. Jos cerealele pentru bebelusi, traiasca brutariile!!!
Tu daca esti mai mica crezi ca scapi?
Pe bune ca e gustoasa, vreti sa incercati?
marți, 17 noiembrie 2009
Asa a aparut prima minune
Casatoriti de cateva luni, dar cu o poveste (de iubire) lunga in spate, mutati de curand in prima noastra casa (de fapt un apartament cu 2 camere, confort 2), posesori ai unei pisicute nebunatice si plecati pe rand in delegatii. Asa eram noi doi in mai 2004.
Dupa doua zile in care imi picasera greu niste ciuperci (hi, hi, hi) si in care, in mod absolut misterios, nu reuseam sa-mi beau cafeaua la serviciu, am decis sa cumpar un test de sarcina. Pe 13 mai, joi dimineata, intr-o camera modificata de camin studentesc transformat acum in hotel la marginea Timisoarei, m-am trezit tinand in mana o bentita cu 2 dungulize roz. Ce simteam? In primul rand o imensa bucurie, sangele mi se urcase la cap si tremuram deja, apoi o usoara ingijorare pentru ca acasa nu era totul pregatit pentru un bebelus, si din nou o si mai mare bucurie. Era clar, eram in extaz. Eram disperata dupa copii de cand eram si eu copil si mi-am dorit un frate pana tarziu.Am incetat s-o mai bat pe mama la cap doar cand am fost destul de mare incat sa pot sa mi-l fac singura. Iar acum urma sa-l am.
Era o veste mult prea imporatanta pentru a fi data prin telefon, asa ca am pastrat secretul cu greu pana am ajuns acasa vineri seara. Cand eram in tren am vorbit cu Razvan si mi-a spus ca o sa ma astepte la gara.
-Sa-mi aduci flori....
-De ce? ma intreaba vocea zambitoare.
-Pentru ca merit.
Vestea i-am dat-o acasa, dupa ce ne-am facut comozi si ne-am relaxat. Reactia a fost 100% cea asteptata:
- Nu pot sa cred...apoi isi ia chitara si canta vreo ora fara sa scoata o vorba.Pana a doua zi la pranz, nici o vorba. Ba da, dupa ce ne-am bagat in pat, soptesc:
-N-am spus inca la nimeni, spunem cand vrei tu...
-Nici n-o sa spunem.
Dezamagita? absolut deloc! Era al meu, il iubeam si-l cunosteam prea bine, dupa acest soc isi va reveni si va fi la fel de fericit ca si mine.Bine....a durat ceva mai mult pana sa ajunga la fel de fericit ca si mine.
Sambata seara, pe la orele 22, dupa cateva beri la Azzuro in compania unor prieteni apropiati care au reusit sa-l incurajaze si sa-l felicite de suficient de multe ori incat sa-i revina zambetul pe buze, s-a hotarat:
-O sun pe mama!
Si asa a aparut in viata noastra "copilu". O sarcina usoara, cu relativ putine greturi. Nu suportam mirosul de cafea. Si after-shave-ul sau parfumul sefului meu. Daca se apropia de mine cu o ceasca de cafea in mana si parfumat (foarte in regula dupa parerea celorlalti) simteam ca lesin. Scuze, sefu' , dar vorba reclamei, trebuia sa spun asta, pentru ca e una dintre cele mai puternice amintiri de pe atunci.
Si condimentele.Dupa luni de zile in care agonisisem o sacosa intreaga de condimente interesante, le-am dat drumul pe ghena de la etajul 9 fara nici o remuscare, pentru ca se intinsesera in toata casa. Si perna mirosea, eram convinsa de asta pe vremea aia.
Pe 23 august, la ecografia 3D, a incetat sa mai fie "copilu". A inceput sa fie "Danut". Am stiut din prima clipa ca asa o sa-i spunem. Dan era primul nume al lui Razvan, mie imi placea tare mult, si era o varinta ok pentru cand crestea: " Buna, sunt Dan." Suna bine, nu? serios si sexy, sa moara fetele dupa el. Urma sa-i spunem Danut, iar undeva in liceu, facultate sa se recomande Dan. Intre noi fie vorba, deja o face de la 4 ani si jumatate, mai ales atunci cand se afla in compania unor copii mai mari. A crescut...
Dupa luna a cincea am scapat si de senzatia de oboseala, greturile le uitasem deja de la 10-11 saptamani. Aveam chef sa ies in oras seara, sa merg in vizite, vroiam sa dau un chef in apartament...Cand am incetat sa merg la serviciu, undeva dupa 7 luni, ma plimbam cu orele prin cartier si urcam fara probleme si de 2 ori pe zi pana la etajul 9 atunci cand nu mergea liftul. Cu o saptamana inainte sa nasc am fost la Universitate sa vad luminitele de sarbatori si am mers pe jos pana la Piata Romana si inapoi, iar dupa alte 3 zile m-am dus la piata Moghioros si mi-am cumparat brad de Craciun.
Au fost luni frumoase si fericite. Ma simteam rasfatata acasa si la serviciu, privita pe strada si admirata. Mai mandra ca mine nu era nimeni (poate doar Mihaela Radulescu cand era gravida si sclipea de pe copertile tuturor revistelor). Dar s-au terminat repede si ceea ce a urmat a fost...o sa vedeti voi in postarea urmatoare :
"24 decembrie-Nasterea Domnului...Danut".
Dupa doua zile in care imi picasera greu niste ciuperci (hi, hi, hi) si in care, in mod absolut misterios, nu reuseam sa-mi beau cafeaua la serviciu, am decis sa cumpar un test de sarcina. Pe 13 mai, joi dimineata, intr-o camera modificata de camin studentesc transformat acum in hotel la marginea Timisoarei, m-am trezit tinand in mana o bentita cu 2 dungulize roz. Ce simteam? In primul rand o imensa bucurie, sangele mi se urcase la cap si tremuram deja, apoi o usoara ingijorare pentru ca acasa nu era totul pregatit pentru un bebelus, si din nou o si mai mare bucurie. Era clar, eram in extaz. Eram disperata dupa copii de cand eram si eu copil si mi-am dorit un frate pana tarziu.Am incetat s-o mai bat pe mama la cap doar cand am fost destul de mare incat sa pot sa mi-l fac singura. Iar acum urma sa-l am.
Era o veste mult prea imporatanta pentru a fi data prin telefon, asa ca am pastrat secretul cu greu pana am ajuns acasa vineri seara. Cand eram in tren am vorbit cu Razvan si mi-a spus ca o sa ma astepte la gara.
-Sa-mi aduci flori....
-De ce? ma intreaba vocea zambitoare.
-Pentru ca merit.
Vestea i-am dat-o acasa, dupa ce ne-am facut comozi si ne-am relaxat. Reactia a fost 100% cea asteptata:
- Nu pot sa cred...apoi isi ia chitara si canta vreo ora fara sa scoata o vorba.Pana a doua zi la pranz, nici o vorba. Ba da, dupa ce ne-am bagat in pat, soptesc:
-N-am spus inca la nimeni, spunem cand vrei tu...
-Nici n-o sa spunem.
Dezamagita? absolut deloc! Era al meu, il iubeam si-l cunosteam prea bine, dupa acest soc isi va reveni si va fi la fel de fericit ca si mine.Bine....a durat ceva mai mult pana sa ajunga la fel de fericit ca si mine.
Sambata seara, pe la orele 22, dupa cateva beri la Azzuro in compania unor prieteni apropiati care au reusit sa-l incurajaze si sa-l felicite de suficient de multe ori incat sa-i revina zambetul pe buze, s-a hotarat:
-O sun pe mama!
Si asa a aparut in viata noastra "copilu". O sarcina usoara, cu relativ putine greturi. Nu suportam mirosul de cafea. Si after-shave-ul sau parfumul sefului meu. Daca se apropia de mine cu o ceasca de cafea in mana si parfumat (foarte in regula dupa parerea celorlalti) simteam ca lesin. Scuze, sefu' , dar vorba reclamei, trebuia sa spun asta, pentru ca e una dintre cele mai puternice amintiri de pe atunci.
Si condimentele.Dupa luni de zile in care agonisisem o sacosa intreaga de condimente interesante, le-am dat drumul pe ghena de la etajul 9 fara nici o remuscare, pentru ca se intinsesera in toata casa. Si perna mirosea, eram convinsa de asta pe vremea aia.
Pe 23 august, la ecografia 3D, a incetat sa mai fie "copilu". A inceput sa fie "Danut". Am stiut din prima clipa ca asa o sa-i spunem. Dan era primul nume al lui Razvan, mie imi placea tare mult, si era o varinta ok pentru cand crestea: " Buna, sunt Dan." Suna bine, nu? serios si sexy, sa moara fetele dupa el. Urma sa-i spunem Danut, iar undeva in liceu, facultate sa se recomande Dan. Intre noi fie vorba, deja o face de la 4 ani si jumatate, mai ales atunci cand se afla in compania unor copii mai mari. A crescut...
Dupa luna a cincea am scapat si de senzatia de oboseala, greturile le uitasem deja de la 10-11 saptamani. Aveam chef sa ies in oras seara, sa merg in vizite, vroiam sa dau un chef in apartament...Cand am incetat sa merg la serviciu, undeva dupa 7 luni, ma plimbam cu orele prin cartier si urcam fara probleme si de 2 ori pe zi pana la etajul 9 atunci cand nu mergea liftul. Cu o saptamana inainte sa nasc am fost la Universitate sa vad luminitele de sarbatori si am mers pe jos pana la Piata Romana si inapoi, iar dupa alte 3 zile m-am dus la piata Moghioros si mi-am cumparat brad de Craciun.
Au fost luni frumoase si fericite. Ma simteam rasfatata acasa si la serviciu, privita pe strada si admirata. Mai mandra ca mine nu era nimeni (poate doar Mihaela Radulescu cand era gravida si sclipea de pe copertile tuturor revistelor). Dar s-au terminat repede si ceea ce a urmat a fost...o sa vedeti voi in postarea urmatoare :
"24 decembrie-Nasterea Domnului...Danut".
luni, 16 noiembrie 2009
Tu???
Majoritatea celor care ma cunosc vor pune acesta intrebare cand vor afla ca am blog: tu??? Si nu ma mira asta. Sunt intotdeauna cu mult in urma tuturor cand e vorba de noutati pe net, trenduri, etc. Si cand aflu ceva , imi trece repede pentru ca am lucruri mai bune de facut decat sa stau pe net, nu??? Si totusi.....
De ce m-am hotarat sa fac asta? Imi doresc un jurnal pentru copiii mei. Si daca lui Danut i-am tinut un jurnal scris pe o agenda pana la un an, acum as vrea ceva mai mult. Si nu pentru ca e la moda, ci din cel putin alte 5 motive:
1. Pe blog pot asocia poze si filmulete povestioarelor, ba chiar de multe ori le pot inlocui pe acestea din urma cu o fotografie graitoare, ceea ce bietul meu jurnal nu a putut sa faca vreodata.
2.Blogul il pot accesa de oriunde ( de oriunde am conexiune la internet), in cazul in care as avea nevoie de o informatie din arhiva, fara sa fie nevoie sa-l sterg de praf.
3.Pe blog pot intra toate persoanele interesate (adica mama, soacra-mea, cumnatele din strainatate si vreo prietena care a nascut recent si are ceva de intrebat, iar eu nu-i raspund la telefon).
4.Cand vine prea tarziu de la serviciu, sotul meu se poate pune la curent cu evenimentele zilei fara sa ma trezeasca din somn.
5. Scriu mult mai frumos cu tastatura decat cu pixul, blogul devenind astfel accesibil si baietelului meu de 5 ani, care nu intelege momentan scrisul de mana, dar se descurca binisor la calculator (sa vedeti cand o sa posteze comentarii in care sa contrazica tot ce spun despre el...)
Nu veti gasi pe acest blog articole de specialitate sau traduceri autorizate, sfaturi legate de cresterea copiilor sau imblanzirea soacrelor, ci doar crampeie de viata pe care am dorit sa le pastram vii pentru noi si pentru prietenii apropiati.
Deocamdata avem de preparat gustarea de fructe, asa ca voi incheia aici prima mea postare.
Pana la primele vesti despre puii mei (pe bune), numai bine!
De ce m-am hotarat sa fac asta? Imi doresc un jurnal pentru copiii mei. Si daca lui Danut i-am tinut un jurnal scris pe o agenda pana la un an, acum as vrea ceva mai mult. Si nu pentru ca e la moda, ci din cel putin alte 5 motive:
1. Pe blog pot asocia poze si filmulete povestioarelor, ba chiar de multe ori le pot inlocui pe acestea din urma cu o fotografie graitoare, ceea ce bietul meu jurnal nu a putut sa faca vreodata.
2.Blogul il pot accesa de oriunde ( de oriunde am conexiune la internet), in cazul in care as avea nevoie de o informatie din arhiva, fara sa fie nevoie sa-l sterg de praf.
3.Pe blog pot intra toate persoanele interesate (adica mama, soacra-mea, cumnatele din strainatate si vreo prietena care a nascut recent si are ceva de intrebat, iar eu nu-i raspund la telefon).
4.Cand vine prea tarziu de la serviciu, sotul meu se poate pune la curent cu evenimentele zilei fara sa ma trezeasca din somn.
5. Scriu mult mai frumos cu tastatura decat cu pixul, blogul devenind astfel accesibil si baietelului meu de 5 ani, care nu intelege momentan scrisul de mana, dar se descurca binisor la calculator (sa vedeti cand o sa posteze comentarii in care sa contrazica tot ce spun despre el...)
Nu veti gasi pe acest blog articole de specialitate sau traduceri autorizate, sfaturi legate de cresterea copiilor sau imblanzirea soacrelor, ci doar crampeie de viata pe care am dorit sa le pastram vii pentru noi si pentru prietenii apropiati.
Deocamdata avem de preparat gustarea de fructe, asa ca voi incheia aici prima mea postare.
Pana la primele vesti despre puii mei (pe bune), numai bine!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)