Perle Danut 2

Categoria "Singular, plural / Oricum mi-e egal"

-Trebuie sa ma speli pe cap azi.
-De ce?-Ma mananca. Cred ca am un paduchi.

Incepe un film american. Generic bine cunoscut noua, celor mari, Danut il priveste cu interes.
-Frrumooos...incepe un film cu 20 de vulpe!

Categoria "Mult gandite"

-Mama, uite o nuca.
-E verde, e foarte cruda.La toamna mai trecem pe aici si atunci sunt bune.
-...Iti dai seama, mama, cata lume trece pe aici si se gandeste la asta? In ziua cand se vor coace o sa fie atat de multa lume pe bucatica asta....

La mama in bucatarie stau intr-o vaza mica niste flori uscate decorative (pun o poza , promit)
-Bunica, cand or sa-ti creasca dovlecii aia n-o sa mai ai loc in bucatarie!!!!

Later edit: poza cu dovlecii...:)

Sa nu faci din hobby un stres

Tricotez de aproape 20 de ani. Prima bluza tricotata de mine in intregime am facut-o in clasa a saptea, ajutata de mama mea doar cu cateva sfaturi practice. De atunci am facut zeci. Pulovere groase de iarna, din lana pura, mohair sau acryl, uni sau colorate, bluze de primavara din bumbac sau PNA, maiouri de vara din bumbac, tricotate sau crosetate, saluri, fulare, chiar si o rochie de matase super decoltata si scurta pe care am purtat-o la o nunta. Am lucrat pentru mine, pentru mama si pentru sotul meu. Rochite si botosei, crosetate sau tricotate, pentru copiii prietenelor mele am inceput sa fac acum 12 ani. Iar acum 5 ani am inceput sa fac si pentru Danut. Cand am plecat la maternitate, cu cateva zile inainte de Craciun, am lasat pe fotoliu doua pulovere la fel: unul pentru Razvan si unul pentru bebe.
Anul trecut am avut bucuria de a putea sa fac si rochite pentru fetita mea. Imi dorisem enorm de mult sa pot face asta inca de cand eram mica, imi doream sa am o fetitza, s-o imbrac in rochite, cand mai creste sa le croim impreuna....
In iarna am vrut sa fac si pentru mine ceva. Am vazut modelul intr-o revista, mi-a placut mult, si am facut doua, unul pentru mine si unul pentru fetitza. Dragut, nu?


Incurajata de aceste prime succesuri :), m-am gandit sa fac si pentru altii. Am o multime de idei si o mare placere sa sa le confectionez. Stiti, cu tricotatul e la fel ca si cu gatitul, daca nu o faci de placere nu iese cu gust. Ce nu am? Timp, evident.

Mi-am facut un blog dedicat acestei noi preocupari, care sa fie ceva mai putin personal si mai mult comercial. Cand aveti nevoie de un cadou pentru copiii unor prieteni, cand mergeti la un botez si vreti sa fiti ceva mai originali, nu ezitati sa ma cautati, vom gasi impreuna o solutie.

Otita

N-am mai scris inca odata ca are muci Catinca, de doua saptamani. Dar ca a dat-o in otita tre' sa scriu, ca ma omoara treaba asta. A plans intr-o noapte pana la 3 jumate, am dus-o la doctor si am trecut pe antibiotice. Uf...

Un pas mic pentru om...

...dar e realizarea lunii a 11-a pentru Catinca. Da, ati inteles corect, a inceput sa mearga singurica. Cu cateva zile inainte sa implineasca 10 luni a inceput sa se ridice singura in picioare. Asta insemnand in mijlocul camerei, nu tinandu-se de ceva.Buuuun... Dupa 2 saptamani facea si primii pasi, prima oara cate doi-trei, apoi cate 8-10. Nu pot insa s-o filmez datorita interesului sporit pentru camera. Cand ma vede se lasa jos si vine de-a busilea, ca e mai rapid si mai sigur.

Culmea e ca a sarit peste faza mersului tinuta de manute. M-am gandit ca e prea devreme si ca nu e bine s-o fortez, asa ca nici macar nu am apucat sa-i propun asta. Dar ea era pregatita si a plecat singura, pai pana cand sa mai astepte un semn din partea mea?

De premergator nu mai vorbesc, n-a avut si evident ca nici n-o sa aiba. Nu puneti mana de la mana sa ne trimiteti unul, a fost decizia mea sa nu-i cumpar, nu ca am fost atat de stramtorata s-o privez de experienta asta. Cum parerile sunt impartite in privina asta, am decis sa merg pe varianta fara, si se pare ca n-am dat gres. Are ea mergator, ce-i trebuia premergator???

Mafia constructiilor prinde aripi

Cine zice ca nu se mai construieste in Romania inseamna ca n-a fost pe strada la noi. Nici nu a dat bine primavara ca e o forfota in cartier ce n-am mai vazut de mult. Se auzea galagie mare zilele trecute si am lasat un pic treburile sa ma uit pe geam sa vad ce se intampla. O gramada de indivizi, de ambele sexe, se agitau printre blocuri si, fara nici o jena de trecatori, adunau si carau tot ce gaseau prin gradinitele din fata blocurilor si pe la geamurile oamenilor.

Dupa cum se agitau indivizii se pare ca sunt putin stresati, presati de ceva. Nu cred ca sunt dintre cei cu programul Prima Casa, poate prima casa pe anul asta, pentru ca acolo ai nevoie de acte in regula, autorizatii, treburi serioase. Astia s-au apucat asa, haotic, sa construiasca pe unde gasesc loc liber. O tanara pereche isi face o casa chiar sub geamul meu de la sufragerie. E o galagie de luni, sapa, aduc materiale, alearga, n-am vazut fiinte atat de agitate. Eu cred ca vor sa termine casa in cateva zile si se pun si pe facut copii, la mine la geam, auzi! Si atunci sa auzi plansete de copii mici, tipete, strigate...vai de capul meu!

Am vazut cativa vecini foarte revoltati care au stricat ce apucasera sa construiasca amaratii. Oameni fara inima, totusi. Si ei unde sa se duca? Unde sa gasesca ei un hambar dragut sa se aseze la casa lor, o streasina de casa din lemn, un adapost pentru animale macar? Unde, in jungla asta de Bucuresti? Asa ca, daca altceva mai bun nu gasesc, sunt bineveniti la mine sub pervazul de la sufragerie. O sa le mai dau si eu cate ceva de mancare ca n-o sa saracesc din atata lucru, sa-i ajut sa-si cresca copilasii pana-or creste si ei un pic si sa plece de la cuibul parintesc.

Pana la urma, e un semn de primavara , nu?

Clatite pufoase

Sau pancakes. Nu am avut nici o contributie mareata la reteta, am luat-o de aici. Am gresit insa undeva reteta: am injumatatit cantitatile cu gandul ca imi vor iesi prea multe. Mi-au iesit 9 pufosenii , in tigaia mea cea mica, am mancat 7 si o sa dorm cu gandul la celelalte 2 surate. Daca o sa le fie urat in bucatarie la noapte? Daca le e frica acolo, singurele? Oare ar trebui sa le iau in camera, asa pentru siguranta???

Poftiti una cu dulceata de visine:

Dupa cum se vede in poza, Catinca era incantata imediat ce le-a vazut. I-am dat cateva bucatele, ca doar nu am suflet sa o las sa le vada, sa le miroase si apoi sa-i dau iaurt simplu.

Ah, sa nu uit! Draga R., prietena mea insarcinata, daca ti-am facut din nou pofta exista 2 solutii : fie ma suni in seara asta si ti le pun pe cele 2 la pachet pentru maine dimineata cand pleci la serviciu, fie ma suni maine seara cu 20 de minute inainte sa ajungi acasa si mai tragem o serie.

Ziua in care as fi avut nevoie de un sling...

Am aflat de existenta sling-urilor cand Catinca avea mai putin de 2 luni. Atunci m-am gandit cat de util mi-ar fi fost unul in urma cu 4 ani, cand Danut era mititel si mult mai rotofei si mi se rupeau mainile in fiecare zi ducandu-l in brate. Dar e o vorba, nu mi-o amintesc exact acum, ca daca nu stii ca exista nu prea are cum sa-ti lipseasca, asa ca o sa fiu sincera si o sa spun adevarul: nu imi imaginam cum ar fi daca, ce bine ar fi sa fie, bla, bla, bla. Nu am avut nici o viziune pe vremea aceea despre un accesoriu util mamelor, eram fericita cand reuseam sa-l pun in carucior sau in leagan ca sa pot sa fac ceva de mancare.

Lucrurile au stat altfel dupa ce am aflat ca exista, l-am vazut in poze si l-am visat inconjurandu-mi spatele deja intepenit si eliberandu-mi mainile vesnic ocupate cu mandra mea Catinca.

Ziua in care am realizat ca nu se mai poate fara el a fost 27 iulie 2009, nici mai devreme, nici mai tarziu decat atunci, pe cuvant. Catinca avea 3 luni si o zi si eram intr-o mica excursie cu copiii la Cheile Dambovicioarei si cetatea Rasnov. Daca in chei am scos caruciorul din masina si am plimbat-o pe drumul de munte cu el, in timp de tati il ducea pe Danut in pestera, la cetate am dat de greu. Si a fost tare greu, caci caruciorul nu avea ce sa caute acolo. In plus era cumplit de cald, iar eu abia imi caram cele x+ 10 kg (surplusul de pe vremea aia) ale mele, nu mai zic si de cele 6kg ale fetei. Asa ca biata copila a trecut pe rand de la mine, la nasa, la nasul si la tati cu un prosop in cap sa n-o bata soarele (unde-i o coada de sling cand ai nevoie de ea? :) ).

Cand am gasit un loc cu umbra ne-am adapostit sa papam un pic.
Cu mult ajutor din partea lui tati si cu mult laptic am trecut peste ziua fierbinte, dar am jurat ca la mare n-o sa mai plec fara sling.

Dar am plecat fara el si la mare, pentru ca eu nu am avut acces la net cateva zile, iar sotul meu s-a impotmolit cand Diana n-a avut pe stoc modelul dorit (cel albastru cu dungi) si nu a comandat un altul. Noroc ca la Vama Veche gasesti esarfe mari si vaporoase, astfel am reusit sa plimb copila dimineata si seara pe plaja si sa tin si baiatul de mana (poze cu balena esuata nu pot sa pun, am si eu mandria mea).

Dar in septembrie cand m-am intors la net-ul meu iubit am facut comanda si am primit mult doritul accesoriu prin posta chiar in saptamana internationala a Babywearing-ului. De atunci suntem nedespartiti, eu , el si ea. La gradinita, la munte la strabunici, dar mai ales acasa, cand domnisoara ma ajuta la treburile casnice.

Aceasta poveste participa la un concurs organizat de Ziarul Copiilor si sponsorizat de sling.ro .
Motivul participarii este pofta mea de un mei tai. Nu doar pentru distante mai lungi, dar mai ales pentru casa, sa pot s-o leg pe Catinca la spate. Asta m-ar ajuta sa :

1. fac un sendvis linistita fara ca domnisoara-mana-iute sa se intinda la cutit
2. sa spal o farfurie fara sa fie nevoie dupa aceea s-o schimb pe Catinca de sosete, pe care le inmoaie sistematic in chiuveta.
3. sa leg siretul stang al lui Danut fara ca siretul drept sa fie desfacut in acelasi timp de aceeasi domnisoara indemanatica( inchipuiti-va cum arat la gradinita, asezata turceste in hol, cu Catinca in sling, legand pe rand, un siret, apoi al doilea, apoi din nou pe primul si tot asa pana se plictiseste mandra).

Asa ca imi urez succes! Sa-mi tineti pumnii, da?

Una alba, una neagra...

10 luni. Acum 4 ani si si acum cateva zile.


Later edit:

-Danut, ce zici , semanati?
-Hmmmm, nu prea. Doar bucii sunt la fel.

Oare l-am batut prea rau??? :(

In privinta asta parerile sunt impartite. Unii zic ca si bataia e buna la ceva , ca asa invata copilul cand greseste si cand a procedat corect, altii zic ca sub nici o forma sa nu-l bati. Eeee, dar chiar deloc, deloc??

Eu cred ca din cand in cand mai merge cate o bataie, asa ca sa nu i se urce la cap. Nu des, adica de cate ori iti vine de atatea ori sa-i bati, trebuie sa te mai si abtii cateodata, ca daca il bati mereu, mereu, ii distrugi increderea in el. Reusesc de multe ori sa ma opresc la timp, chiar daca as putea sa-l bat mult mai des, ma gandesc un pic, ma fac ca nu vad si mai scapa.

Si incerc sa-l conving si pe Razvan sa faca la fel, dar cu el e si mai greu. El il bate mult mai rau decat mine.Si mai si rade dupa aceea. Mereu ii spun:
-Chiar te simti bine cand faci asta?
-Nu pot sa ma opresc. In plus, am si eu mandria mea.
-Dar gandeste-te ca el are 5 ani si tu peste 30. Nu va puteti compara
-Pai tocmai asta e, dupa ce ca are doar 5 ani mai face si misto de mine daca nu-l bat.

Aseara insa eram obosita, plictisita, nervoasa, nu mai aveam chef sa ma gandesc daca am facut bine sau nu, daca invata ceva din asta sau o sa ramana doar frustrarea, cert e ca l-am batut rau. Nu a fost cea mai mare bataie de pana acum, dar o sa ma tina minte cateva zile , cu siguranta. Cum mi-a venit, cum i-am dat. Prima oara i-am dat sa umfle 6, sa stea 3 ture si apoi l-am batut. A doua oara cam acelasi scenariu, iar mai departe nici nu mai tin minte cum fost. Oricum, de cate ori a venit o carte buna am dat-o, ca si cum eram la campionat nu in fata unui copil de 5 ani, iar in final i-am dat 5:1 la macao si 3:0 la tabinet.

Pai pana cand sa suport sa faca misto de mine si sa zica ca nu stiu sa socotesc??

Banc

L-am citit de ceva vreme pe un forum, mi-a placut tare mult si sper ca l-am retinut bine. Oricum, ideea e ca dincolo de ceea ce spun, copiii au o mare dragoste in ei si vor mereu sa ne faca sa zambim nu sa ne jigneasca. Ganditi-va, ori de cate ori copilul va spune ceva care pare nepoliticos, ca in lumea lui sunt alte standarde si ca poate a vrut sa faca cel mai frumos compliment.

Asadar:

O mama cu doi copilasi mergea cu autobuzul pe un drum de tara. Cel mai mare dintre striga dintr-o data:
-Mama, ia uite acolo pe camp! Purceaua aia e aproape la fel de mare si de grasa ca si tine!!!
-Cum poti sa spui asta?!?spuse mama jignita si vizibil suparata pe fiul ei cel mare.
Fiul cel mic, asezat la ea in brate, o cuprinde cu manutele lui grasute, o saruta cu dragoste pe amandoi obrajii si-i spune calm:
-Mama, nu stiu cum a putut sa spuna fratele meu asta, dar stai linistita: TU esti cea mare si mai grasa purcea din lume!

:))

Un Razvanel mic

Sa spuna cumnatele mele daca seamana.

Martisoare pentru toti

La inceput a fost doar o joaca. Danut nu mergea la gradi de 2 saptamani deja si era nevoie de o preocupare noua, mai ales cand afara zapada de 40cm se topea si drumurile erau insuportabile. Comerciatii ambulanti din centru orasului ne-au amintit de apropierea lui 1 Martie, astfel ca ideea de a face martisoare impreuna a parut solutia perfecta pentru plictiseala , dar si pentru problema martisoarelor cu care urma sa ne confruntam in mai putin de 2 saptamani.

Necesar: lut pentru roata olarului (nu necesita ardere, se usuca rapid), margele-aveam, snurulete, sarma subtire si oja. Si multa rabdare.

Evident, copilul a facut cat a facut, dar s-a plictisit. Eu, consecventa, am tinut-o lunga 2 saptamani, pana am facut suficiente pentru colegele lui tati si colegele lui Danut. El a facut cat pentru bunici, verisoare si nasici.

Sa va aratam. Evident, opera copilului, fara modestie, a fost minunata:

Se fac floricele din margele si sarma cat mai subtire. Ele trebuie sa fie gata cand incepe modelarea lutului, altfel se intareste lutul si nu se mai pot infige buchetele in vaza.
Dintr-o bucatica de lut de marimea unei alune se modeleaza o vazutza, in care se pun floricele.
Apoi se pune vaza la uscat impreuna cu surioarele ei.

Se picteaza/vopsesc/dau cu oja.

Dupa ce punem snurulete incep sa semene a martisoare.
La final, se capseaza pe cartonase, nu pentru a imita chinezismele din piata ci pentru protectia lor, in special a celor cateva rezistente care nu si-au pierdut coditele in timpul vopsirii sau legarii snurului.
Sa aveti o primavara cat mai frumoasa!

P.S.

-Danut , i-a placut doamnei educatoare martisorul tau?
-Nu stiu...
-Dar ce-a zis cand i-ai spus ca le-am facut impreuna?
-Nu i-am zis...
-Pai i l-ai dat asa, fara sa zici nimic?
-Da.
-Si n-a zis nimic, nimic?
-Nu, ca n-a vazut cand i l-am dat.
-Cum n-a vazut? Ce facea?
-Era cu alti parinti. L-am pus pe masa si am plecat.
-Nici n-o sa stie ca i-ai dus martisor...(eu dezamagita).
-Las' ca-si inchipuie ea ca e si unul de la mine, nu? Daca au dus toti trebuia sa duc si eu, nu?

Martisor de fata mica

Pentru ca e prima ei primavara, Catinca poarta cu mandrie 2 martisoare, inca de ieri. Mici si dragute, cu alb si rosu, traditionale. Partea alba e sclipitoare, micuta si ascutita si e inconjurata de un rosu mai discret si cu forme rotunjite.

Ii vin bine, doar ca nu le tine in piept si nici legate cu snurulet la mana. Sunt bine prinse pe gingia de sus si sunt dintisorii numarul 3 si 4 aparuti, ca si fratiorii lor, in zi de mare sarbatoare.